Colegiul “Vasile Lovinescu” din Fălticeni a sărbătorit Ziua României într-un mod mai deosebit prin activităţi extraşcolare ce au avut în centrul atenţiei tricolorul românesc şi marele eveniment întâmplat la 1 decembrie 1918.
Cunoaşterea trecutului naţional şi promovarea valorilor neamului au fost principalele ţinte didactice vizate prin aceste proiecte. S-a dorit cultivarea sentimentului de preţuire, respect şi consideraţie pentru eroii care au scris cu preţul vieţii lor paginile istoriei. Aceste manifestări aduc un plus de culoare în viaţa noastră prin promovarea valorilor şi virtuților morale naționale.
«Manifestările zilnice ale omului societăţii contemporane au determinat diminuarea unor astfel de evenimente, motiv pentru care s-a dorit dezvoltarea abilităţilor de investigaţie, preţuire şi spirit național critic la elevii şcolii noastre», ne-a declarat doamna prof. Claudia Şandru, cadru didactic la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni.
Activităţile au avut în vedere prezentarea unor aspecte legate de acţiunea politică de implementare a idealului de unire a românilor. S-au desfăşurat dezbateri sub forma discuţiilor pro şi contra, fiind activităţi ce presupun muncă de echipă și spirit de inițiativă.
Elevii participanţi au recitat poezii creații unice dedicate acestei zile, au prezentat evenimentele petrecute la 1 decembrie 1918, au creat mici discursuri şi referate dedicate acestui eveniment şi au interpretat mici piese de teatru folosind cunoştinţele acumulate cu referire la acest eveniment naţional foarte important pentru naţiunea română.
A fost o zi înălţătoare, sub toate aspectele, precum idealul de unire din totdeauna al românilor.
Gina-Maria TODICĂ