Poveştile pǎsǎrilor mele fǎrǎ colivie (26)
Dǎnuţ APETRI
O poveste aproape finalǎ
La urma urmelor, când spui “a fost odatǎ ca niciodatǎ”, e începutul unui vis cu ochii deschişi, care continuǎ, acolo, în adânc, tot un vis.
E bine sǎ-ţi acorzi luxul de a visa. Întâmplǎtor sau nu, luxul acesta e doar o pǎrticicǎ de luminǎ.
Toate visele au mai fost visate. Atât de des, încât unele au devenit coşmaruri.
Chiar şi aşa, ele sunt ale tale, atunci, în secundele acelea magice care dureazǎ, parcǎ, o veşnicie.
Visaţi, vǎ rog !
Povestea bǎrbieritului
Prima datǎ m-am bǎrbierit dupǎ ce l-am urmǎrit, cu atenţie, pe tata. Fǎrǎ lamǎ, cu o grijǎ infinitǎ de acneea şi de puful acela moale-enervant. Toate astea erau ale mele, pe-atunci. Azi, nimic nu-mi mai aparţine.
Acum, câteodatǎ, tremor cu aparatul de bǎrbierit în mânǎ, gândindu-mǎ dacǎ nu fac, cumva, o mare greşealǎ: de ce tai pǎrul acesta care, neuscat fiind, nici mǎcar nu l-am plantat eu ?
Ziarul de pe Net
