Bugetul alocat in acest an de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, pentru judetul Suceava, pentru servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale se ridica la 365 milioane lei, dupa suplimentarile din cursul anului in valoare de aproximativ 57 milioane lei, ajungang astfel cu 10% mai mare decat cel alocat in anul 2012.
Suplimentarile de buget din cursul acestui an au fost pentru:
– medicamente compensate si gratuite – 15,6 milioane lei;
– medicamente si materiale sanitare utilizate in programele nationale (oncologie, diabet, posttransplant, boli rare, hemofilie, ortopedie, endocrinologie) – 7,7 milioane lei. Incepand cu luna noiembrie a.c. prin Spitalul Judetean Suceava derulam un nou program national – radiologie interventionala, fondurile alocate pentru ultimele 2 luni ale anului fiind de 90 mii lei.
– Dispozitive medicale – 1,3 milioane lei;
– Medicina de familie – 2,3 milioane lei;
– Medicina de specialitate – 2,5 milioane lei;
– Servicii medicale paraclinice (laboratoare de analize medicale, radiologie, imagistică medicală – CT si RMN) – 474 mii lei;
– Servicii mediale de recuperare – 54 mii lei;
– Ingrijiri medicale la domiciliu – 102 mii lei;
– Rambursari de sume pentru prestatii medicale acordate in strainatate pacientilor romani – 5,25 milioane lei.
Si bugetul alocat spitalelor din judet a fost suplimentat cu suma de 21,5 milioane lei, din care 13,6 milioane lei la inceputul acestei luni, acoperindu-se astfel si luna decembrie, integral. In cazul spitalelor bugetul din acest an a ajuns la 155 milioane lei, cu 10 % mai mare decat bugetul alocat spitalelor in anul 2012.
In cazul Programului national de Oncologie, bugetul alocat a fost suplimentat la inceputul acestei luni cu suma de 321 mii lei, ajungand pe total an la 12,6 milioane lei, cu 14% mai mare decat bugetul anului 2012.
Referitor la platile efectuate de CAS Suceava pentru medicamentele compensate si gratuite, inclusiv cele utilizate in programele nationale de sanatate (diabet, oncologie, posttransplant, etc.), in conformitate cu Directiva pentru combaterea platilor intarziate, transpusa in Legea 7/2013, incepand cu luna august si inclusiv in aceasta luna, institutia noastra a decontat lunar consumul de medicamente compensate si gratuite aferent unei perioade de doua luni. Totalul platilor efectuate de CAS Suceava in acest an, pentru medicamente gratuite si compensate, precum si pentru medicamente si materiale sanitare utilizate in programele nationale de sanatate se ridica la peste 178 milioane lei.
Referitor la formularele europene, prin aplicarea Regulamentului Consiliului European CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate, CAS Suceava a eliberat, la solicitarea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din ţările Uniunii Europene, un număr de 1.015 formulare europene.
De asemenea, CAS Suceava a eliberat in acest an, pana la aceasta data, un numar de 5.902 carduri europene, cele mai multe fiind eliberate in luna iulie – 789 carduri.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net