DIN PANA MEA !
de TEODOR PUŞCAŞU
Ce s-a ales de revoluţia de la Fălticeni ?
Neîncredere, emoţii, temeri, dar şi mari speranţe în urmă cu 24 de ani…
Aduceri aminte incerte acum…
Acesta este, cred eu, drumul evenimentelor din decembrie ‘89 de la Fălticeni, care nu au fost nici mai răsărite, nici mai insignifiante decât în alte orăşele de provincie.
Speriaţi de oamenii muncii care ardeau pe “faleză” cărţile lui Ceauşescu şi care i-au demolat bustul de pe scările interioare ale Primăriei, vechii comunişti s-au făcut nevăzuţi, pentru a-şi salva pielea la propriu ( e adevărat, mai târziu unul de frunte a fost reales prin vot democratic, dar nu a mai avut acelaşi haz !)
În marele avânt revoluţionar, sefii Poliţiei şi Securităţii erau căutaţi cu ardoare în special de cei care aveau de reglat conturi pragmatice, pe bază de confiscări, împrumuturi de bani şi aur ş.a.m.d.
Cum se întâmplă la toate revoluţiile ( sau ce Dumnezeu o fi fost… ), în prim plan ajung scursurile societăţii – îmi amintesc cum unii “revoluţionari” erau în pericol să facă hernie de la căratul cu cârca a covoarelor, casetofoanelor şi televizoarelor din orăşenesca de partid, pentru că, nu-i aşa ?, aveau şi ei dreptul la o viaţă mai bună şi mai demnă…
Miuncitorii care au urcat în centrul oraşului de la fosta zonă industrială au mai dat câte o piatră în vreun geam şi au mai călcat în picioare un miliţian sau vreun responsabil cu propaganda recunoscut pe stradă, dar aceştia nu aveau la ce altceva să se aştepte – vorba aceea, fiecare îndeletnicire cu riscurile ei !
Partea proastă a fost că, în acele momente de maximă trăire revoluţionară, dacă făceai imprudenţa să nu strigi cât te ţinea gura “Jos călăul !” sau „Moarte lui Ceauşescu !” sau să nu te aşezi rapid în genunchi când se bălmăjea vreo rugăciune, riscai să fii luat drept duşman şi să fii cotonogit temeinic.
Iar nervozitatea unora care, în mod normal, nu aveau ce cauta în libertate, a crescut o dată cu zvonurile abile cu teroriştii şi apa otrăvită.
O dată cu venirea serii, oamenii s-au mai dus pe la casele lor pentru a nu pierde spectacolul revoluţiei de la televizor, cu împuşcături, apeluri la calm, apeluri la luptă, strigăte patriotarde, comunişti reşapaţi cu faţă umană, luptători anti-comunişti veritabili, trădători reciclaţi şi mulţi alţii.
În orice caz, un spectacol mult mai interesant decât apatia care se lăsa peste oraş…
Şi atunci, cum rămâne cu revoluţia din Fălticeni ?
