Pentru a evita producerea unui incendiu care ar avea drept punct de plecare bradul de Crăciun, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă impune respectarea următoarelor reguli :
– Nu aprindeţi artificii sau lumânari în brad sau în apropierea acestuia.
Indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde uşor, conducând la incendierea locuinţei.
– Nu utilizaţi instalaţii / decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizate.
La plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi decuplaţi aceste instalaţii.
– Nu amplasaţi bradul în apropierea unor surse de căldură : sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire
– Folosiţi pentru decorare cât mai multe globuri din sticlă şi alte ornamente realizate din materiale incombustibile (se recomandă evitarea hârtiei, vatei, etc).
Un brad de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut.
Dacă totuşi se produce un astfel de eveniment acoperiţi-l cât mai urgent cu o pătură udă pentru a stinge focul.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net