Conducerea Inspectoratului Şcolar va organiza, în următoarele zile, întâlniri cu conducerile unităţilor de invăţământ din judeţ pe tema practicii ilegale de a aduna bani de la părinţii elevilor.
Acţiunile sunt determinate de recentele cazuri de strângeri obligatorii de fonduri.
Inspectorii şcolari vor organiza astfel de şedinţe cu directorii de şcoli din zonele Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Gura Humorului, Suceava şi Rădăuţi.
Lor li se va atrage atenţia că şi vânzarea manualelor şi caietelor auxiliare în şcoli este interzisă, fiind acceptată doar varianta recomandării din partea cadrelor didactice.
Şefii Inspectoratului Şcolar avertizează că părinţii vor putea în continuare să facă donaţii pentru unităţile de învăţământ, dar cu o condiţie : fără constrângere.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net