Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava efectuează, din februarie 2012, cercetări sub îndrumarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, în cadrul unui dosar penal care ii vizeaza pe doi tineri, VASILE Ș., de 25 de ani și Ş. FLORIN Ș., de 18 ani, ambii din municipiul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de minori”. In paralel, politistii de la BCCO au efectuat cercetari si intr-un dosar penal mai stufos, care ii vizeaza pe PETRU I., de 34 de ani, din municipiul Suceava, MIRELA B., de 28 de ani, ANDREI B., de 23 de ani, ambii din com. Mitocu Dragomirnei, VASILE P., de 39 de ani, TITI N., de 50 de ani toți din municipiul Suceava și alții sub aspectul savarsirii infracţiunilor de „trafic de minori”, „proxenetism” și „prostituţie”.
În urma activităţilor operative desfăşurate, s-a stabilit că în perioada 2011-2013 cei patru s-au ocupat în mod curent de racolarea, cazarea, găzduirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituţiei. Sumele de bani astfel obţinute erau însuşite în ceea mai mare parte de către aceștia, care nu aveau altă sursă de venit pentru a se întreţine şi au realizat beneficii considerabile din această activitate.
Ca element de specificitate al activităţilor ilicite desfăşurate, îl reprezintă modalitatea de racolare, practicată de către traficanți (care au acţionat, după caz, împreună sau separat) care consta în identificarea unor minore sau majore aflate în situaţii dificile, cu experienţă de viaţă redusă (prezentau deficiențe mintale ușoare, fiind școlarizate în cadrul unor Școli Speciale sau provenite din Centre de Plasament ori familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi având o situaţie financiară precară (părinții despărțiți, neînțelegeri cu familia).
Racolarea victimelor s-a făcut prin promisiunea obţinerii unor câştiguri financiare inaccesibile prin alte modalităţi, traficanții propunându-le să practice prostituţia în folosul lor, urmând să împartă sumele de bani obţinute. Victimele acceptau propunerile, având în vedere lipsa altor alternative, iar în măsura în care iniţial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau ameninţări verbale sau erau agresate fizic sau moral.
Activitatea infracțională a membrilor grupării s-a concretizat în racolarea unui număr de 9 victime (7 audiate până în prezent), 6 minore și 3 majore, 4 dintre acestea fiind exploatate atât în plan intern cât și în străinătate.
“Pe plan intern, clienții racolați de către membrii grupării întrețineau relații sexuale contra cost cu victimele, în imobile închiriate în acest scop de către aceștia sau acestea erau transportate de către membrii grupării în diverse locații din comuna Todirești, județul Suceava și din municipiul Suceava, județul Suceava la clienții racolați, ori erau cazate în camerele unui hotel de pe raza mun.Suceava, prin intermediul recepționerului M. TUDOR, de 43 de ani, din mun.Suceava, jud. Suceava, unde întrețineau relații sexuale contra cost cu clienții găsiți de către membrii grupării.
Pe plan extern, 4 dintre victimele racolate în modul prezentat mai sus, prin intermediul numitului Ș. VASILE au fost transportate in Spania, în localitatea ZAMORA, respectiv Italia, în localitățile CUNEO și BORGO SAN DALMAZZO unde au practicat prostituția „la stradă” , membrii grupării exercitând un control permanent asupra acestora, atât direct cât și prin intermediul telefonului mobil, , sumele de bani obținute fiindu-le predate direct sau trimise prin transfer bancar.
În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 21 învinuiți, pentru comiterea infracţiunilor mai sus menţionate, iar în ziua de 20.01.2014, lucrătorii B.C.C.O.Suceava, cu sprijinul I.P.J.Suceava- Serviciul Acțiuni Speciale., Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T-Serviciul Teritorial Suceava, au organizat o acțiune, desfâșurându-se un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza jud.Suceava și jud. Botoșani, pentru punerea în executare a 21 mandate de aducere. Persoanele împotriva cărora vor fi puse în executare mandatele de aducere urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T pentru audieri . Pe parcursul cercetărilor activitățile de suport tehnic în cauză au fost asigurate de către S.R.I.- Direcția Județeană Suceava. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor”, se precizeaza in comunicatul de presa al IPJ Suceava.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net