Reprezentanții guvernului în teritoriu, prefecții, au participat ieri, 23 ianuarie a.c., la comandamentul de iarnă, unde vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut să gestioneze cu atenție maximă ninsorile și viscolul anunțat de meteorologi.
Atenționarea este valabilă în intervalul 24 ianuarie, ora 18.00, și 26 ianuarie, ora 12.00, și vizează o răcire puternică a vremii, cu ninsori abundente Oltenia, Muntenia și cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.
Dragnea le-a solicitat prefecților să verifice de urgență disponibilul de forţe şi mijloace prevăzute în planurile de intervenţie și să instituie serviciul de permanenţă la nivelul autorităţilor locale.
De asemenea, este necesară informarea în permanență a populaţiei cu privire la evoluția vremii și efectele produse de aceasta: sectoare de drum închise, minimele de temperatură.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net
Articolul este de actualitate si astazi. Cu Liviu Dragnea vicepremier si cu PSD la putere autoritatile au fost luate prin surprindere de zapada. Astazi, tot cu PSD la putere, se repeta povestea. Dar Dragnea face circ la TV, gaseste gauri de miliarde in buget si se face ca lucreaza. Tara este aproape inchisa, iar PSD lanseaza false teme de dezbatere… pana trece iarna.