@ Proiectul bazei de agrement “Nada Florilor” este bine pus la dospit, în aşteptarea legiferării proiectului parteneriatului public / privat, care, aşa cum ştiţi absolut toţi, e inclusiv opera unui senator de Fălticeni. Iar dacă nu ştiţi, nici o pagubă, sigur veţi afla atunci când preşedintele Băsescu nu-l va mai putea reîntoarce ( la proiect mă refer… ) spre dezbateri. Ei, atunci va fi victoria deplină şi hăhăiala generală, iar fostul mare fotbalist Gheorghe “Baciul” Popescu va putea reveni la Fălticeni ( eventual tot braţ la braţ cu ministrul Tineretului dacă va rezista până atunci, doar aţi văzut cazul Stroe…) să se intereseze de tobogane acvatice, piscine şi alte SPA –uri. Dacă credeţi cumva că proiectul aqua park –ului e apă de ploaie, să ştiţi că aveţi dreptate numai pe jumătate ! Cel puţin la capitolul “Contractarea serviciilor de oportunitate şi specialitate” e o pâine bună de mâncat…
@ Iarna nu-i ca vara, e clar, dar nici gheaţa nu-i ca zăpada ! În urmă cu un an pe vremea asta şefii oraşului dădeau ordine de zor şi semnau facturi pentru căratul troienelor din centru pe “Magazia Gării”. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, cât de frumos arăta oraşul… Acum, după ninsoare, trecătorii au de furcă mai mult cu poleiul care îi poate băga direct în atele. Păcat că autorităţile nu au suficient nisip la dispoziţie, că sigur am fi asistat la noi recorduri pe linia combaterii vicisitudinilor vremii. Atunci să fi văzut gest “bărbătesc” al primarului, la fel de important ca şi precedentul, când a anunţat asfaltarea străzii Sucevei. Cu anunţul a fost uşor, cu munca e problemă…
@ Angajaţii care ocupă aiurea vreo două birouri din primăria noastră dragă au ajuns adevăraţi experţi în jocurile pe calculator. Merită felicitări, nu e chiar de colea ca în acelaşi timp să manevrezi mouseul, să bei cafea sau ceai ( după preferinţe ) şi să mai spui celui care a bătut sfios la uşă să aştepte un sfert de oră pe hol. Dar un progres e indiscutabil… Vechile “tetris” şi „solitaire” s-au perimat demult, acum dacă nu le ai cu „spider” –ul eşti un nimeni ! Chiar suntem tare mândri de punctajele realizate de funcţionarii noştri şi aşteptăm cu emoţii organizarea unui campionat de profil la nivel de oraş, judeţ, regiune sau ce o fi, pentru a demonstra că nu avem rivali. Play !
DANIEL BOGHIŢA
la falticeni ca la nimenea, face fiecare ce vrea ca doar conteaza relatia de prietenie cu conducerea orasului. daca oamenii nu se vor trezi la urmatoarele alegeri si sa faca cea mai buna alegere pentru oras ne vom trezi ca nu mai este nimic din oras.