* o nouă încercare de intimidare la adresa redacției Ziarului de pe Net s-a petrecut astăzi dimineață, când un angajat al Primăriei municipiului Fălticeni, Claudiu STRATULAT, l-a amenințat cu moartea pe fotoreporterul Mihai SPÎNU
*”Dacă mai faci poze, îți dau foc!Sunt băiețaș și o să vezi că sunt băiețaș!” i-a spus șeful compartimentului salubritate din cadrul Primăriei
*primarul Cătălin COMAN spune că nu este adevărat, Claudiu STRATULAT recunoaște: “Am vorbit, nu am voie să vorbesc? Și tu poți să spui, nu mă deranjează! “
De la apariția cotidianului Ziarul de pe Net, colectivul redacțional încropit a avut parte de o serie de presiuni menite să ne determine să închidem gura și să ne supunem editorial celor care conduc, vremelnic, destinele. Este adevărat că atitudinea, dezvăluirile și anchetele ZdpN nu sunt tocmai pe placul potentaților zilei și îi deranjează și pe cei care, sub basmaua opoziției, fac jocurile puterii pentru te miri ce interese. Să nu trăiți cu senzația că doar politicienii de la putere au interese, ci și cei din opoziție, care, prin tăcere și abțineri când trebuie, își fac interesele proprii, chiar mai simplu, căci nu sunt direct sub atenția opiniei publice.
Pentru mine, care am intrat în presă în 1998, nu este o surpriză și am tratat cu detașare aceste presiuni. Am fost amenințat cu moartea, s-a încercat intimidarea mea când, un personaj prea mărunt să-i dau numele, a simulat că vine peste mine cu mașina, mi s-au cerut-sub parafă- sume absurde pentru a avea acces la informații de interes public, mi s-a încercat înscenarea unui dosar penal alături de alți 2 jurnaliști, dosar care a fost îngropat rapid, dar va fi dezgropat, în curând, cu sprijinul instituțiilor europene de justiție și a celor de jurnalism. Nu am spus nimic despre asta, iar colegii și unii cititori m-au acuzat de lașitate(că m-aș fi speriat de sârgul țârcovnicilor n.r.). Mi-au reproșat că nu apăr interesele ziarului și pun, alături de oamenii de afaceri și ciugulitorii din bugetele publice, batista pe țambal. Unii au părăsit redacția cotidianului Ziarul de pe Net, pentru a proteja la rândul lor pe cei apropiați. Nu am spus nimic când am fost atacat și ironizat de unii apropiați ai puterii, deși aveam atâtea să vă spun. Nu am spus nimic când oamenii au recunoscut cu seninătate că au afaceri în instituțiile publice unde își desfășoară activitatea. Nu am spus nimic când site-ul www.ziaruldepenet.ro a fost atacat de băieți cu capul mare, care au reușit să ne scoată de pe motorul de căutare Google și ne-au creat probleme în funcționarea lui. Mi-am spus că există instituții abilitate să facă asta, nu este potrivit să public până când acestea nu se pronunță.
De ce am tăcut și nu am spus nimic atâtea luni ? Pentru că am dorit să dezamorsez o situație extrem de tensionată și să înlătur posibilele pericolele care ar putea să planeze asupra celor care pun umărul la realizarea acestui ziar. Mi-am dorit să evit răbufnirea unui conflict care nu putea/poate aduce nimic bun pentru nimeni. Însă, când apar situații ca aceasta de astăzi, nu mai pot să tac și trebuie să iau atitudine pentru că am convingerea că tăcerea mea a fost interpretată greșit. S-a înțeles că m-am speriat și nu vorbesc de teama unor represalii. Tocmai din acest motiv, voi reveni cu materiale despre ceea ce s-a mai întâmplat între timp.
*“Dacă mai faci poze, îți dau foc!” gluma unui funcționar public către un cetățean, plătitor de taxe
Astăzi dimineață. în jurul orei 08.30, Mihai SPÎNU, fotoreporterul cotidianului Ziarul de pe Net este chemat să mute mașina din fața blocului pentru a face loc utilajelor de la deszăpezire. Ceea ce a urmat pare desprins dintr-un film, nicidecum din realitatea unui oraș european al anului 2014.
“A venit cineva să mă anunțe că trebuie să mut mașina, să fac loc utilajelor primăriei care vor acționa și în zona blocului meu. M-am îmbrăcat repede, am coborât și jos m-am întâlnit cu dl primar și Claudiu STRATULAT. Ne-am salutat, dl primar m-a întrebat, în glumă cred, dacă știu cât este amenda și i-am răspuns, tot pe un ton amical, că în jurul mașinii mele este curat și nu am de ce să-mi fac griji. Atunci, dl.STRATULAT m-a atacat puternic verbal <Dacă mai faci poze, îți dau foc! Sunt băiețaș și o să vezi că sunt băiețaș!> Am rămas surprins că a spus asta, mai ales că nu vorbisem nimic cu el și era și domnul primar de față, care a înlemnit. Mare lucru nu am mai apucat să spun, nu mă așteptam la așa ceva. În urma mea, ei au vorbit ceva, dar nu știu exact. Nu este prima oară când dl STRATULAT și, după cum știți dvs și cei care erau de față atunci, la sărbători, chiar în fața clădirii Primăriei, mi-a reproșat că fac prea multe poze și că n-ar fi chiar bine”, spune fotoreporterul ZdpN, Mihai SPÎNU.
* Claudiu STRATULAT recunoaște: ” Am vorbit, ce nu am voie să vorbesc? Și tu poți să spui, nu mă deranjează! “
Șeful compartimentului Salubritate din cadrul Primăriei municipiului Fălticeni, Claudiu STRATULAT, recunoaște că i-a spus fotoreporterului că îi dă foc, dar că este vorba despre o simplă vorbă aruncată în vânt. Curios este că primarul Cătălin COMAN spune că nu este adevărat și nu a existat această discuție între angajatul comunității și Mihai SPÎNU.
Cine spune adevărul și cine minte ?
Ce mi-a spus dl STRATULAT:
Claudiu STRATULAT: “Am glumit! Am vorbit, ce, nu am voie să vorbesc?”
Sergiu JIPA: “Ba da, dar dacă eu îți spun așa, nu te deranjează ?”
Claudiu STRATULAT: “Nu mă deranjează, poți să spui…”.
Concluzia o trageți dumneavoastră, eu vă prezint faptele.
*Primarul COMAN se eschivează: “Nu am auzit nimic !”
Cum era și firesc, după ce am discutat cu dl Claudiu STRATULAT, am luat legătura telefonic cu șeful acestuia, primarul Cătălin COMAN, deoarece totul s-a petrecut în timpul programului de lucru, nu în timpul său liber, bașca el era pe acolo, dar… Îl las pe dl primar să spună cu propriile cuvinte pentru a nu se crede că folosim cele relatate de el în folosul nostru.
Sergiu JIPA: “Bună ziua, domnule primar!
Cătălin COMAN:” Ziua bună!”
S.J.: ” Sergiu JIPA, de la Ziarul de pe Net vă deranjează. Aveți un minut, doar o singură întrebare.”
C.C.: ” Da, vă ascult.”
S.J.: ” Astăzi dimineață, lângă autogară, la blocul XX, un domn, angajat al Primăriei Fălticeni, dl.STRATULAT, a avut o altercație verbală cu fotoreporterul ZdpN.”
C.C.: “Nu știu nimic despre nici o altercație. “
S.J: ” El i-a spus că îi dă foc, dacă mai face fotografii, de față cu dumneavoastră.”
C.C.: ” Nu am auzit nimic.”
S.J.: ” Vi se pare normală o atitudine de genul acesta ?”
C.C.: “Nu mi se pare normală, dar nu cred că este adevărat.”
S.J.: ” Eu am vorbit cu domnul STRATULAT și a recunoscut acest lucru.”
C.C.: “Domnule JIPA, eu nu știu cu cine ai vorbit matale, eu nu am spus nimic, dacă ai o problemă cu dl STRATULAT, vorbește cu dl STRATULAT.
S.J.: “Dl STRATULAT este angajatul primăriei…”
C.C.: ” Bun. Și ce dacă este angajatul primăriei?
S.J.: “Este în timpul programului și de față cu dumneavoastră…
C.C.: ” De acord. Altceva ? “
S.J.: ” De față cu dumneavoastră l-a amenințat pe fotoreporter.”
Mai departe, domnul primar Cătălin COMAN ne-a acuzat că suntem un ziar de scandal, care ne fabricăm artificial subiectele- ca și pe acesta- și nu este adevărat că ar fi fost amenințat fotoreporterul. Subalternul recunoaște, domnul primar nu a auzit!
Redau doar o parte în care dl primar, enervat de insistența mea cu faptul că omul său a recunoscut, a răbufnit:
” Auzi, eu nu am timp de prostiile voastre! Dumneavoastră sunteți un ziar de scandal, care creați subiecte artificiale. Eu am fost de față când am asistat la discuție și dl fotoreporter a fost rugat să-și mute mașina. S-au salutat reciproc, Bună ziua/Bună ziua!, vă rog să mutați mașina pentru că se intervine la deszăpezire, și atâta tot. Alte discuții eu nu am fost de față.”
*De unde vine supărarea domnilor de la primărie ?
Bine, bine, dar de ce supărarea asta mare a domnului Claudiu STRATULAT pe ZdpN și pe fotoreporterul Mihai SPÎNU ?
Să fie oare faptul că domnul STRATULAT nu este mulțumit că zăpada cărată la gară va inunda, în vară, casele- în special cele noi- de mai la vale ?
Să fie oare supărat că cineva a făcut o balastieră în apropierea locuinței sale, propietate personală a cuiva, și depozitează sorturi de la câțiva kilometri de Fălticeni(nu spui cine și de unde, persoane importante!) și material rezultat din frezarea gropilor din asfalt, pe care Primăria Fălticeni ar fi trebuit să-l folosească la astupat alte gropi pe străzile secundare ? Să fie o supărare de ordin profesional ? Nu știu, dar vă spun când aflu.
Citește și
https://www.ziaruldepenet.ro/2013/11/01/draga-cititorule-de-pe-net-scrisoare-intredeschisa/
Sergiu JIPA
Ziarul de pe Net
Domnule Jipa va sfatuiesc sa nu va suparati de cuvintele rostite de acest individ ,xxxx.Astea-s cei 7 ani de acasa ai lui.Pe vremea primatului Tofan,umbla ca si acum mai mult xxxxxxla volan.De baietas e baietas…dar e unul fals un chici perjaresc.N-are nimic sub gluga.E doar vid.Cat despre Coman,acesta minte mai ceva decat sefii lui,Ponta ,dottore plagiatorul baschetbalist,Stan vanzatorul de prieteni(a se vedea inlocuirea DOMNULUI DOCTOR CORDUNEANU IOAN) ,ca doar trebuie sa intre-n gratiile lor.Si inca un secret,cei doi indivizi,o mai frig impreuna pe la cele bodegi si crasme xxxxxxxxx din Falticeni.VEZI PENSIUNEA IRISTAR). Ca deeee … si subalternul , seful compartimentului gunoi stradal trebuieste sa intre-n gratiile sefului de la biata primarie Falticeni.Pe acesti doi indivizi,vremelnici in primaria Falticeni ,n-ai cum sa te superi.Asta stiu …asta fac.Alcool si insulte la adresa contribuabililor!Si daca ar fi numai ei,tot ar fi bine…dar e plin usleul de indivizi neciopliti ca ei.Pacat de oamenii cinsti si civilizati din aceasta cloaca comunista ,dar ,cine se aseamana ,se aduna !
ASA PRIMAR….ASA ANGAJATI ! cred ca titlul acestui articol ar fi :UN PROFESOR SI O LICHEA!!!POATE O SA FIE AVANSAT LA STAREA CIVILA!?
fiti tari si nu va lasati intimidati , pentru ca pana la urma toate relele facute de actuala conducere vor iesi la suprafata. oricum primarul nu recunoaste niciodata nimic , decat ceea ce-i convine lui.
AVETI DREPTATAE DOMNU CRB DAR DIN PACATE ACESTI ANGAJATI AU FOST SI PE TIMPUL LUI TOFAN
…si DOMNU SE ARTICULEAZA CU L…DOMNUL.Analfabet(a) rau esti .Nu mai scrie ,ca-ti tocesti si cei 3 neuroni paralizati din goala ta cutie craniana ,psedista !
Marlanelile lui Stratulat ,sunt datorate celor 7 ani ..de la bloc,el abia acum locuind la casa in Opriseni,deci e de inteles lipsa educatiei,cu toate ca parintii lui s-au straduit sa-l educe,dar n-au avut pe cine.De unde nu-i..nici D.zeu nu cere ,spune o invatatura pesedista
DREPTATE SCUZATI
Basalau smardoi, esti nebun?
Rupe-le fashu Basalau!
Nu mi se pare normal atitudinea angajatilor primariei,limbajul birjaresc al angajatilor.Daca tot sunt platiti din bani publici macar sa aiba bunul simt sa ne respecte pe noi cei care I-am votat…Domnul primar sa-si trimita angajatii la cursuri de bune maniere caci imaginea primariei este grav afectata de acesti oameni fara pregatirea necesara ocuparii acestor locuri de munca.Traim intr-o tara libera,fiecare are dreptul la opinie,noi locuitorii acestui oras citim presa atat ziarul de pe net cat si cronica.Fiecare discerne ce e adevarat si ce nu e pentru ca se vede cu ochiul liber mergand prin oras maretele realizari.Foarte bine ca exista acest ziar online,articolele sunt scrise pe baze reale nu fabulatii.