@ Lupta dârză cu zăpada a adus, cum era de aşteptat, un învingător de necontestat la Fălticeni. V-aţi prins, e vorba chiar de primarul care a coordonat personal, atât cât i-a permis timpul, încărcatul munţilor de zăpadă şi transportul acestora pe Magazia Gării. Felicitări sincere pentru că a supervizat activitatea, dar am o nelămurire : a fost stabilit un nou record cu cantitatea de zăpadă ridicată sau încă nu ? Concret, au fost depăşite cele 20.000 tone de zăpadă raportate anul trecut ? Sau mai trebuie să acţionăm ? Putere de muncă în continuare, că iarna nu-i gata !
@ Aceeaşi acţiune se pare că a fost chiar mai solicitantă pentru un şefuleţ de la salubritate, care, pentru a ieşi în evidenţă, s-a dat cocoş de faţă cu şefu’ ăl mare cu o remarcă de doi lei la adresa pozarului ZdpN. Cică i-ar plăcea tare mult să se joace cu focul în preajma lui… Păi, dacă tot era pus pe fapte mari, de ce nu i-a dat superiorul lui o lopată ( în mână… ) să-şi descarce energia care-l chinuia vădit ? Să vezi atunci ce pârtie s-ar fi făcut prin nămeţi, nici nu mai trebuia să intre buldoexcavatorul…
@ Dar să revenim la tonul optimist ! Las pe seama colegilor mei care asistă de obicei la şedinţa consiliului local să spună ce şi cum va fi cu bugetul, eu vreau să rămân în continuare vrăjit de strategia de dezvoltare a Fălticeniului din 2014 până hăt, tocmai în 2020. Vă daţi seama ce bucurie pe capul nostru, cu spital nou, străzi asfaltate, apă şi canalizare, bază acvatică, şosea de centură, parc industrial, iluminat solar în centru, Pârâul Târgului regularizat, Casă de Cultură modernă, centru de informare turistică, locuinţe sociale şi parcuri refăcute. Doamne, ce bine vom trăi… Dar am o nelămurire – ce se mai aude de Nordul Voievodal ?
DANIEL BOGHIŢA