Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Sasca Mică – comuna Cornu Luncii deţine autorizaţie sanitară de funcţionare pentru spaţiul de cazare, dar nu este autorizat pentru blocul alimentar şi pentru spălătorie.
Disfuncţionalitatea a fost prezentată Prefecturii de către conducerea Direcţiei de Sănătate Publică într-un raport care vizează condiţiile existente în căminele sociale şi de îngrijire din judeţ.
În această raportare se mai precizează că la instituţia din Sasca Mică sunt asistate 420 persoane, acolo existând un cabinet medical cu asistenţă permanentă.
La sfârşitul lunii ianuarie, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 1.076.500 lei pentru modernizarea staţiei de epurare a Centrului Sasca Mică.
Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 36 de luni, apa epurată urmând a fi apoi deversată în râul Moldova.
Unitatea din Sasca Mică va mai beneficia de 65.000 lei pentru reparaţie capitală canalizare – evacuare apă epurată ( durată execuţie : 3 luni ).
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net
sursa foto:svnews.ro