*statuia din Cimitirul Eroilor Români Grădini a fost restaurată de un fălticenean de bine, care i-a făcut ochii albaștri
*mai mult, acesta a montat și o placă pentru a marca actul de binefacere
În a doua jumătatea a anului 2012, un cetățean, bine intenționat de altfel, dar cam prost informat, a scăpat liber cu bidineaua în mână în Cimitirul Eroilor “Grădini” din Tâmpești, și, dorind să-și aducă aportul la păstrarea vie a memoriei celor care au căzut pentru patrie, s-a apucat să facă retușuri statuii eroului, după o estetică doar de el înțeleasă.
Ceea ce a ieșit se poate vedea cu ușurință din poze și mă îndoiesc că în timp isprava zugravului va fi categorisită drept artă. E drept că statuia nu arăta grozav nici înainte, dar cel puțin păstra amprenta timpului care a trecut peste ea.
Am descoperit sluțirea statuii încă din vară, dar parcă nu-ți vine să te pui pe scrii când vezi cum pot unii să strice dorind să repare. Am sperat că fapta va fi ștearsă în mare grabă de autorități, fiind vorba de un simbol al urbei, însă le-a luat ceva mai mult.
O bătrână cu simțul umorului m-a surprins uitându-mă uluit la statuie și m-a trezit la realitate: “Măi băiete, nu te mira ca prostu’! Ala care l-a făcut pe ostaș cu ochi albaștri, cred că era rudă cu el”.
Cum poate reuși un om, fie el și de bine, să se cațere pe un simbol, să-l picteze după bunul plac și să plece cu scara în spate, fără să-l întrebe nimeni nimic ? Mai mult, a avut timp suficient să monteze și o plăcuță care să amintească posterității cine este autorul sluțirii !
Din păcate, simbolul care ar trebuie să impună respect, acum trezește zâmbete sau chiar hohote de râs.
Statuia a rămas vopsită mai bine de un an, iar autoritățile au aflat din timp de isprava profesorului (vezi coroanele de flori din fotografii n.r.), dar abia la bugetul pe anul acesta s-au gândit să intervină. Dar oare slujitorii bisericii din vecinătate nu erau prin preajmă când omul lucra de zor la frumusețea statuii ?
” O problemă delicată, la care dl viceprimar a ținut foarte mult: 300 milioane pentru reparații împrejmuire cimitirul Eroilor Români. Arată jalnic, e un simbol al municipiului Fălticeni, acolo, la Biserica Tâmpești. Avem o colaborare bună cu Direcția Silvică , care ne va pune la dispoziție acele bare de stejar pentru că este un proiect care trebuie respectat și partea noastră gard, soclu, statuie ș.a.m.d. Știți foarte bine, cineva, un fălticenean de foarte bună intenție, a vopsit ochii statuii în albastru. I s-a părut că arată mult mai bine, dar trebuie rezolvată. E un simbol care trebuie respectat și trebuie să avem maximă înclinație”, a spus primarul Cătălin COMAN în fața consilierilor locali.
Sergiu JIPA
foto: Mihai SPÎNU
Ziarul de pe Net
Lumea spune că pe soclu stă de fapt soldatul sovietic şi eu cred că aşa este. Dacă priveşti cu atenţie nu se poate să nu observi umflăturile* de la pantaloni cauzate de davai-ceas-uri. Numai Ilici ar spune că ai imaginaţie, că jigneşti un frate mai mare şi că întinezi nu ştiu ce valori. Cât priveşte ochii, cum să nu se albăstrească, nu vedeţi că soldatul e legat la curent şi că a fost băgat în priză cel puţin o dată?
* Este imposibil să fie atât de puternici, atât de reliefaţi muşchii adductor lung, drept femural, vast lateral, gracilis, sartorius şi vast medial, în condiţiile în care soldatul sovietic funcţiona aproape numai pe bază de samahoancă.
Bine că l-a restaurat cineva şi, mai bine, că nu i-a pus ochelari de soare !
Dupa parerea multora si -a umilei mele pareri ,statuia reprezinta pe actualul primar Coman.Acest lucru mi-a fost destainuit si de sculptorul Condurache care anticipa ca se va naste Mesia sportului si primaiei falticenene.Si-a avut dreptate!Eu ca sculptor in plastelina astept comenzi de la psedistii in viata din Falticeni,pentru a amplasa cate-o statuie pe fiecare strada si ulita cu ei.Totodata rog consiliul local sa aprobe schimbarea denumirilor strazilor cu nume noi ,a psedistilor in viata.O strada ,o statuie,un nume de pesedist.Asa sa ne ajute tov.Ion Ilici Iliecu,Dumnezeul nostru pe pamant ,in apa si-n aer.