Cu fruntea plecată-n ţărână şi sufletu-mi punte de rai,
M-apropii de Tine-n tăcere, iertare şi pace să-mi dai.
Aş vrea să adorm printre astre, s-ating cu gândul Iubirea,
Dar ceaţa acoperă drumul şi noaptea îşi pleacă privirea.
Genunchii ce vor să asculte,se pleacă mai des mai cuminţi,
În grabă ating pietrele reci, cu şoapte de taină fierbinţi.
Pe buzele mele Isuse, e jale cât nu pot să spun,
Suspinele grele aleargă şi-n suflet cu greu le adun.
Din şalul tristeţii, uitarea croieşte speranţe ce mor,
Pe aripa nopţii nădejdea, se- agată la margini de nor.
Obrazul de lacrimi amare, zadarnic încerc să-l ascund,
Căci ochii din slava cerească, oriunde mă văd şi oricând.
Târzie stă ora să bată şi-ncerc să m-agăţ şi să urc,
Spre Casa Speranţei din stele, lumină sub ochi să-mi aduc.
Elena Marin Alexe
