În şedinţa programată joi, consilierii locali suceveni vor dezbate, pentru a treia oară, amplasarea temporară a statuii lui PETRU MUŞAT în imediata apropiere a sediului Palatului Administrativ.
Valoarea mutării statuii a ajuns la 51.432 lei, după ce a scăzut de la 91.566 lei, iar durata de realizare a investiţiei a rămas aceeaşi – 2 luni.
În şedinţele anterioare, mai mulţi consilieri au spus că acest preţ este „prea mare” şi şi-au exprimat temerile că ar putea fi vorba de „o tentativă de sifonare a banului public”.
Statuia din bronz a lui PETRU MUŞAT a fost mutată de pe esplanada centrală a municipiului reşedinţă în anul 2010, atunci când a început amenajarea parcărilor subterane.
Monumentul care face parte din patrimoniul cultural naţional se află în prezent în depozitul Muzeului Bucovinei.
“Locaţia provizorie a statuii are o suprafaţă de 140 metri pătraţi, sub forma unei platforme cu rol de scuar urban.
Soclul statuii este construit din beton armat, iar pentru finisare se propune fie placarea cu granit, fie finisaj de beton aparent.
Accesul la ansamblul monumentului se va realiza pe două alei” se precizează în proiectul de hotărâre.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net