Vineri, 7 martie a.c., la ora 12:34, s-a primit un apel pe numărul unic de urgenţă 112, în care o persoană anunţa că s-a rătăcit.
Marian S., în vârstă de 20 de ani, a fost la muncă în satul Negrileasa şi la finalul programului a pornit spre domiciliu, în comuna Borca, pe jos prin fondul forestier.
La un moment dat, tânărul s-a rătăcit, nu a mai putut continua drumul şi a cerut ajutorul autorităţilor.
La nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a constituit imediat un comandament şi s-au mobilizat echipaje formate din 31 poliţişti cu 8 autospeciale, 14 jandarmi cu 4 autospeciale, 27 pompieri cu 2 camioane, 2 autospeciale şi un câine de căutare/salvare, 62 silvicultori cu 8 mijloace de transport, 9 salvamontişti cu 2 mijloace de transport şi 6 membri de la Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă.
Echipajele au pornit în căutarea persoanei rătăcite din mai multe direcţii, respectiv Negrileasa, Ostra, Stulpicani şi Broşteni.
Tânărul a fost găsit de către echipajele participante la intervenţie în jurul orei 15:50, în zona Troci din comuna Vadu Negrileasa. Acesta era într-o stare fizică bună şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.