Firma botoşeneană Victor Construct şi cea suceveană Autotehnorom au câştigat licitaţia pentru modernizarea a 10 artere din municipiul reşedinţă, printre care bulevardul George Enescu, străzile Cernăuţi, Traian Vuia şi Universităţii, pasajul CFR şi podul din Iţcani.
Această asociere s-a impus cu 19.800.000 lei, ceea ce înseamnă 72 % din suma licitată.
Locurile următoare au fost ocupate de Test Prima ( 19.955.555 lei ), Conbucovina – Transporturi Auto Botoşani – Symmetrica – Florconstruct ( 20.050.000 lei ) şi SUCT ( 20.770.000 lei )
Primarul ION LUNGU a declarat că, până mâine, câştigătorii trebuie să depună oferta definitivă de la licitaţia electronică.
El a mai adăugat că suma rămasă de la licitaţie – adică echivalentul a 1,5 milioane euro – va fi folosită pentru modernizarea zonei din jurul Palatului Administrativ.
„Câştigătorul licitaţiei trebuie să vină cu justificarea preţurilor de la caz la caz, acolo unde este nevoie, termenul este ziua de mâine.
În măsura în care este eligibil, vom semna contractul cu ei, dacă nu, se merge mai departe pe listă !
Sperăm să putem avea încheiat contractul, noi am dat dovadă de transparenţă totală”.
ION LUNGU a mai adăugat că lucrările la străzi trebuie finalizate, conform proiectului, până pe 15 iulie 2015.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net