Maternitatea din Rădăuţi rămâne închisă până duminică.
Aceasta este recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică, în urma rezultatelor preliminare necorespunzătoare ale probelor recoltate la începutul săptămânii.
Autorităţile sanitare avertizează că trebuie respectate cu mare stricteţe măsurile de igienă impuse după dezinfecţia secţiilor de obstetrică – ginecologie şi neonatologie.
Reamintim, conducerea spitalului din Rădăuţi a prelungit decizia de autosuspendare a activităţii din maternitate, în aşteptarea rezultatele testelor.
Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că rezultatele probelor recoltate în data de 4 martie au fost “parţial necorespunzătoare”, indicând în continuare prezenţa stafilococului auriu în mediul spitalicesc.
La maternitatea din Rădăuţi, 9 mame şi copii au fost infectaţi cu stafilococ auriu, 4 pacienţi fiind transferaţi la secţia de chirurgie infantilă a Spitalului Judeţean.
Starea lor de sănătate este stabilă.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net