Marţi, 11 martie 2014, a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unei săli de sport la Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” din Municipiul Fălticeni.
Construcţia, inclusiv partea de vestiare, va avea dimensiunile de 26 x 12 metri iar suprafaţa de joc va permite practicarea mai multor activităţi sportive între care: volei, badminton, tenis de masă, etc.
Investiţia, în valoare de 390.000 de lei, este finanţată din bugetul local al municipiului Fălticeni.
La Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” învaţă 460 de elevi , iar orele de sport se desfăşoară în prezent într-un spaţiu improvizat, în suprafaţă de 37 m.p.
Noua construcţie va fi ridicată pe o mică parte a terenului de sport, fără a afecta utilitatea acestuia, şi va fi cuplată cu clădirea şcolii, accesul în sală urmând să se facă direct din şcoală în condiţii de siguranţă pentru elevi.
„Este o investiţie absolut necesară pentru învăţământul fălticenean. Şcoala Gimnazială Ioan Ciurea este una din cele două şcoli ale municipiului care nu au sali de sport, o şcoală care are rezultate şi pe care vrem să o dezvoltăm pentru că, întradevăr, copiii care învaţă aici au rezultate meritorii la fel ca toţi copiii din Fălticeni. Durata execuţiei este de 6 luni. În funcţie de condiţiile meteorologice investiţia ar putea fi finalizată până la începutul noului an şcolar”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Comunicat de presă Primăria Fălticeni
Insp. Alexandru Săvescu
Direcţia Generală Administraţie şi Ordine Publică
Semidoctul de Coman,daca nu stie decat sa bata mingea ,construieste sali de berbunca .O casa de cultura,o biblioteca noua,n-ar face nici in ruptul capului,desigur s-ar face de ras in fata superiorilor si-a profesorilor cu 3 facultati.directori de scoala !RUSINE ,COMANE !ATATA TE DUCE INTELECTUL !Oare cine-i patronul care reabiliteaza amarata de casa a armatei?Il stie Coman,sau il stie ca si pe Ionite Cristian?