Vicepreşedintele PDL – deputatul RALUCA TURCAN, prezentă astăzi la Suceava, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este convinsă că deputatul IOAN BĂLAN va fi viitorul primar al municipiului Suceava.
„Cred că avem cu toţii credinţa că stăm alături de viitorul primar al Sucevei.
Cred că numai un om care militează constant, an de an, zi de zi pentru interesul cetăţenilor poate să ceară încrederea şi sprijinul cetăţenilor.
Am convingerea că sucevenii vor găsi un om pe măsură, care este chiar lângă mine, care să îi reprezinte cu cinste şi demnitate la primărie”.
TURCAN a fost încântată de atitudinea lui BĂLAN, care declarase cu câteva minute înainte – referindu-se la boicotul consilierilor locali PDL de la şedinţa de ieri referitoare la viitorul sistemului centralizat de termoficare – că subordonaţii săi au făcut un test, pentru a vedea cum funcţionează USL în interesul cetăţeanului.
„Am văzut ieri o şedinţă de 5 ore ( în realitate 3 ore şi jumătate – n.r. ) în care s-a dezbătut, s-a dezbătut, s-a dezbătut şi nu s-a luat nici o hotărâre !
Aţi văzut interesul cetăţeanului călcat în picioare de USL !
Au venit cu tot felul de găselniţe, cu şmecherii ascunse în spatele unor interese mici, de grup, de partid !”
În şedinţa la care face referire BĂLAN, primarul PDL ION LUNGU a propus scoaterea la licitaţie a distribuţiei agentului termic pe o perioadă de 20 de ani, Primăria urmând să aloce bani pentru efectuarea a 90 % din reparaţii.
Consilierii PSD au propus, mai întâi, înfiinţarea unei societăţi la care Primăria să fie acţionar şi apoi au decis amânarea deciziei, în timp ce aleşii PNL s-au pronunţat în favoarea organizării unui referendum în cadrul căruia sucevenii să decidă asupra viitorului serviciu.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net