Pompierii militari suceveni au fost solicitaţi să intervină, în intervalul 15 martie a.c., ora 7 – 16 martie a.c., ora 7, la 32 de misiuni în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Dintre acestea, 10 au fost misiuni ale echipajelor SMURD, două au fost intervenţii pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie afectate de vântul puternic, una pentru defrişarea unor arbori căzuţi pe carosabil şi, nu în cele din urmă, 17 solicitări de intervenţii pentru localizarea şi lichidarea unor incendii.
De altfel, sâmbătă, doar în intervalul orar 11:42 – 12:55, s-au înregistrat nu mai puţin de şapte incendii.
La patru locaţii în care s-a solicitat ajutorul pompierilor militari suceveni nu a mai fost nevoie de intervenţie, deoarece flăcările au fost lichidate de către proprietari, ajutaţi de lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, iar echipajele profesioniste au fost fie întoarse din drum, fie redirecţionate în sprijin către alte misiuni care erau în desfăşurare.
“Din cele 13 incendii la care au intervenit pompierii militari suceveni, opt au izbucnit la resturi vegetale, vegetaţie uscată sau fond forestier, şi au avut cauze care sunt legate de igienizarea terenurilor şi curăţenia de primăvară, trei au izbucnit la funinginea din interiorul coşului de fum, unul la un depozit de furaje, provocat de joaca cu focul a unui copil, în vârstă de 8 ani, şi un incendiu izbucnit în urma unui scurtcircuit electric, la un apartament dintr-un bloc de locuinţe.Exceptând ultimul exemplu, toate celelalte incendii au fost favorizate de vântul puternic care s-a manifestat în cursul zilei de ieri, când a fost şi emisă o atenţionare Cod Galben pentru acest fenomen”, se precizează în comunicatul de presă al ISU Suceava.