Consultările de luni – 17 martie ale primarului ION LUNGU cu consilierii locali suceveni nu au adus un punct de vedere comun în privinţa viitorului sistemului centralizat de termoficare.
Aleşii locali nu au renunţat la ideile lor – PSD doreşte înfiinţarea unei societăţi care să preia activitatea Termica, PNL vrea referendum pentru trecerea la centrale pe gaze naturale, iar PDL susţine că este necesară scoaterea la licitaţie a serviciului.
LUNGU a precizat astăzi că îi va invita din nou joi – 20 martie la dezbateri pe consilierii locali, în încercarea de a debloca situaţia.
Chiar dacă nu s-a ajuns la un numitor comun, el a spus că discuţiile de până acum au fost constructive.
“Au fost argumente, contra-argumente, s-au creionat câteva strategii, sper să le definitivăm…
Rămâne valabilă acţiunea de concesiune a reţelelor termice, dar vor mai fi şi alte amendamente, vom vedea exact cum vom găsi o soluţie pentru a avea consens în Consiliul Local”.
În două şedinţe, aleşii municipiului reşedinţă nu s-au putut pune de acord în privinţa drumului de urmat pentru serviciul de transport şi distribuţie a aenergiei termice.
Ei au preferat să se dea în spectacol cu tot felul de luări de cuvânt politicianiste sau, pur şi simplu, nu s-au prezentat la şedinţă.
Contractul cu Termica, societate aflată în insolvenţă, expiră la sfârşitul acestei luni, dar va putea fi prelungit “în caz de avarie” după cum a precizat administratorul special OVIDIU DUMITRESCU.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net
Citiţi şi https://www.ziaruldepenet.ro/2014/03/13/suceava-psd-pdl-si-pnl-se-bat-pe-cadavrul-termica/