Dezvoltarea tehnologică şi a know how-ului companiilor româneşti le permite acestora să concureze, din ce în ce mai des, de la egal la egal cu cele mai importante mărci internaţionale, atât pe piaţa locală cât şi pe cea externă.
„Magazinul online spy-shop.ro şi-a propus, încă de la creearea sa, să colaboreze cu cât mai multe companii româneşti, competitive şi inovatoare în domeniul sistemelor de securitate și să susținem astfel pe cât posibil economia românească”, declară Sergiu Dangulea director general SC Spy Shop SRL.
Cu o experienţă de 21 de ani, dispunând de un puternic departament de cercetare-dezvoltare, producătorul de interfoane și videointerfoane Electra SRL din Iaşi a devenit lider de piaţă pe segmentul său, datorită noilor tehnologii pe care le-a impus. Acesta este cazul noii game de interfoane Electra care dispune de tastaturi capacitative tip touch realizate pe sticlă, comunicare hands free cu un design minimalist.
„Electra este o companie care inovează în permanență, lansând pe piață produse avangardiste”, explică Suzana Tit, director de marketing al companiei. Pentru a le promova avem nevoie de parteneri pe măsură, la fel de inovatori, deschizători de drum. Aceasta este «reţeta» bunei noastre colaborări cu spy-shop.ro, unul dintre cei mai de încredere parteneri din zona de vest a țării”.
Prezentă pe piaţa locală de profil de 23 de ani, compania Romano Electro, produce și integrează sisteme de securitate, antiincendiu, supraveghere video. Unul din produsele de succes este gama de sisteme de alarmă Cerber, pe cablu sau wireless, care oferă fiabilitate şi un preț mai scăzut faţă de produsele similare.
„Din punct de vedere tehnic și funcțional interfoanele Electra și sistemele de alarmă Cerber sunt produse competitive faţă de alte mărci fabricate în străinătate și comercializate în România, ceea ce a făcut ca rata de retur să fie una scăzută. Din dorinţa de a susține producătorii locali oferim discount la toată gama de interfoane Electra şi sisteme Cerber”, a explicat administratorul spyshop.ro, cel mai mare magazin online de echipamente de securitate, supraveghere video şi interfonie.
La rândul său, Gabriel Apostol, area sales manager Roel, a declarat, „suntem încântați de colaborarea noastră cu spy-shop.ro pe care îi vedem drept niște parteneri strategici în vestul țării. Avem încredere deplină în echipa lor de profesioniști și experți în sisteme de securitate”.
Andrei POPOVICI