Primăria suceveană va plăti între 5 şi 25 lei pentru fiecare câine comunitar prins pe domeniul public şi dus la adăpost.
Tarifele variază, evident, în funcţie de mărimea câinelui.
Contractul dintre municipalitate şi cabinetul veterinar Pro Animals Tina Med va intra în vigoare numai dacă aleşii locali îşi vor da acceptul în şedinţa de mâine.
Primarul ION LUNGU a precizat astăzi că mai există o ofertă din partea societăţii Mondeco pentru incinerarea câinilor care vor fi eutanasiaţi.
“Cu Pro Animals Tina Med avem, de luna trecută, o asociere pentru sterilizarea câinilor în adăpost şi asigurarea hranei, acum propun o altă asociere pentru capturarea lor.
Nu vrem să dăm monopol acestei asociaţii, dar, totuşi, sunt costurile cele mai mici pentru Primărie, aproximativ 30 % faţă de alte oferte.
Pro Animals Tina Med trebuie să asigure substanţe tranchilizante pentru 2.000 de câini.
Avem o ofertă şi de la Mondeco în măsura în care ajungem la faza de eutanasiere şi incinerare, suntem pregătiţi pentru toate variantele !”
ION LUNGU a mai adăugat că în cele două adăposturi din lunca Sucevei trăiesc, în prezent, aproape 1.000 de câini comunitari.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net