Despre mediere în lumina noii legislații penale (I)

Mediator autorizat drd. Constantin Mihalescu

vicepreşedinte filiala Suceava a Camerei Mediatorilor din România 

Istoricul reglementării medierii penale. Motive de dispută. Implicaţiile acestor dispute asupra instituţiei medierii penale

Reglementările actuale privind medierea în România îşi au originea în legislaţia europeană şi americană şi s-au concretizat prin Legea nr.196/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Sediul materiei medierii penale în legea medierii este prevederea cuprinsă în dispoziţiile art. 60^1 alin.1 lit. g, în vigoare de la 01.02.2014, în baza art.VIII din OUG nr.4/2013 cu modificările aduse de Legea nr.255/2013. Alături de alte controverse legate de anumite prevederi din noile coduri, au existat şi controverse legate de implementarea instituţiei medierii penale în legea medierii. Ne amintim de exemplu cu câtă înverşunare criticau unii posibilitatea medierii unei infracţiuni de viol, fără să ţină seama că legiuitorul a stabilit „ab initio”trei lucruri:

1. în materie penală, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr.255/2013, nu există şi nu este sancţionată obligativitatea medierii sau informării prealabile a părţilor ca în materie civilă;

2. în materie penală, medierea este la latitudinea părţilor şi nu era şi nu este obligatoriu ca partea vătămată să se întâlnească cu făptuitorul în cadrul procedurii de mediere, părţile putând fi reprezentate de împuterniciţi cu procură notarială, sau de avocaţi, şi

3. vechea legislaţie penală, în art.6 din legea medierii, obliga (fără sancţiune) organul judiciar să facă părţilor o informare privind avantajele medierii şi dreptul de a apela la un mediator iar, suplimentar, noua legislaţie penală prin N.C.p.p., obligă aceleaşi organe judiciare, să aducă la cunoştinţa subiecţilor de drept penal înscrişi în panoplia art.78; art.81 alin.1 lit.i; 83 lit.g; 85 alin.1; 87 alin.1, dreptul de a apela la un mediator. Acest drept li se comunică în baza art.în 108 alin.2; art.111alin.2 lit.b şi 112 alin.2 lit.b.                                                                                                          Motivele de dispută, cum era şi normal, au început încă de la conceperea codurilor în anul 2009 de Ministerul Justiţiei, mai ales pentru că la conceperea acestora, potrivit ziarului Gândul, a participat şi o comisie de experţi din care au făcut parte de-a lungul timpului şi anumite persoane controversate. Suspiciunea legată de aceste coduri s-a amplificat odată cu ajungerea lor în Parlament, unde a fost creată o comisie specială formată din experţi din care au făcut parte şi parlamentari care ulterior au fost condamnaţi definitiv.

Potrivit aceleeaşi surse, ziarul Gândul:“ în anul 2010 noile coduri au trecut de Parlament prin asumare, chiar dacă. încă din anul 2009 a fost înfiinţată coaliţia ”opriţi codurile” formată din 22 de ONG-uri care au sesizat public neregulile din codurile penale.”

Într-un interviu acordat Evenimentului zilei în 2009, fostul şef al DNA, Daniel Morar (în prezent judecător la Curtea Constituţională) a declarat că: ”Examinând însă noul Cod Penal observăm că partea cea mai mare a acestor infracţiuni nu a fost preluată. Rezultatul este unul singur: vom avea dezincriminări care vor duce fie la achitare, fie la netrimiterea în judecată a celor care sunt acum în faza de urmărire penală”.

În noiembrie 2013, DNA, DIICOT şi  ÎCCJ, continuă aceeaşi sursă,: “au sesizat din nou Ministerul Justiţiei că noile coduri conţin erori care trebuie să fie corectate înainte de intrarea în vigoare iar în ianuarie 2014 Comisia Europeană a exprimat şi ea îngrijorări privind noul Cod Penal şi cel de procedură penală şi aminteşte că şi instituţiile judiciare au cerut modificări, însă, cu o săptămână înainte de intrarea în vigoare a codurilor, ministrul Justiţiei a promis că erorile din noile coduri vor fi reparate, dar, cu o zi înainte de intrare în vigoare, premierul Ponta a anunţat că nu va emite nici un fel de ordonanţă de urgenţă de modificare”.

În altă ordine de idei, continuă sursa, “DNA, DIICOT şi ÎCCJ au sesizat constant că noul Cod Penal ar putea duce la crearea unei practici neunitare ceea ce ar însemna că pentru aceeaşi infracţiune făcută în aceleaşi condiţii instanţele ar putea să emită sentinţe total diferite. După cum se ştie, în acest moment, pe rolul instanţelor toate dosarele au fost investigate şi trimise în judecată având la bază codurile vechi”

În aceste condiţii, până se vor calma spiritele, va fi mai dificil să aplicăm prevederile Legii 192/2006 a medierii, mai ales că şi între magistraţi există două curente de opinie: unul care spune că aceste dosare trebuie judecate pe prevederile Codului care tocmai a ieşit din uz, şi un alt curent de opinie care spune că se aplică legea mai favorabilă adică: în cazul în care pe un inculpat îl avantajează noul Cod, va fi judecat pe noul Cod sau dacă îl avantajează vechiul Cod va fi judecat pe baza acestuia sau cele două vor fi combinate în favoarea inculpatului.

Într-o analiză a ExpertForum, la care mă raliez, se arată că”În lipsa unei interpretări neechivoce din partea legiuitorului, fiecare judecător în parte este pus sa ghicească intenţiile acestuia, iar haosul generat de soluţii judiciare divergente va fi imputat sistemului judiciar, deşi în realitate a fost produs de Parlament şi făcut posibil de inacţiunea (deliberată?) a Guvernului”.

Mai mult, şi în opinia multor specialişti, sistemul judiciar românesc este în plină schimbare. Se poate constata că este în plină desfăşurare evidentă şi previzibilă translatarea sistemului de drept românesc de sorginte romano-germanic către sistemul de drept anglo-saxon, întemeiat pe precedentul judiciar. În acest moment, prin decizii pronunţate în interesul legii de către ÎCCJ, obligatorii pentru instanţe cu puterea precedentului, precum şi prin hotărâri pronunţate de Curtea Constituţională care obligă instanţele ca însăşi legea, se impun în sistemul nostru de drept elemente de drept jurisprudenţial. Ordinea juridică ce s-a creat în jurul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cât şi dreptul European, au în vedere recunoaşterea forţei obligatorii a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa europeană care se impune instanţei naţionale. Cele patru coduri noi întrate în vigoare au o arhitectură juridică care presupune, în mod indubitabil, trecerea nemijlocită spre un sistem de drept jurisprudenţial.

Aşadar, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal şi Noului Cod de procedură penală, au intrat în vigoare şi dispoziţiile din Legea nr. 255/2013 care modifică Legea nr. 192/2006 cu privire la medierea şi organizarea profesiei de mediator, dezvoltând în mod substanţial instituţia medierii penale. Cum era de aşteptat, aceste modificări legislative au născut şi vor mai naşte multe controverse. Mulţi magistraţi şi ofiţeri juridiciarişti cu experienţă practică îndelungată în domeniul analizat sunt deja sceptici în privinţa finalizării unui dosar penal printr-un acord de mediere. Un exemplu de astfel de scepticism, după părerea mea exagerat, l-a arătat şi judecătorul Costică Diţă, preşedintele Tribunalului Vrancea, care, într-o conferinţă de presă, potrivit ziarului Adevărul de Focşani, vorbind despre procesul de mediere în cauzele penale, vis-à-vis de modificările aduse de noile Coduri, şi-a arătat îndoiala în privinţa finalizării unui dosar penal printr-un acord de mediere, argumentând că: “(…) te împăcai până la urmă pe o insultă, pe o calomnie, pe o lovire simplă. Eu nu ştiu ce poate să medieze o persoană între victima unui viol şi un violator. Nici între hoţ şi păgubaş nu văd să se facă o mediere. Românii au aşa un talent conflictual genetic. Nu cred că se va termina un proces penal prin mediere”. Altă opinie, dar din altă perspectivă, a împărtăşit-o şi procurorul Dragoş Bujoreanu, care a afirmat  în cadrul  Conferinţei “Ziua Europeană a Medierii, Suceava/Bucovina, 21.01.2014, potrivit medierenet.ro, că: “Antevorbitorii mei îşi puneau întrebarea dacă Legea medierii funcţionează, întrebare pe care mi-o pun şi eu, şi căreia îi găsesc un răspuns. Eu cred că Legea medierii nu funcţionează . De ce spun asta? La începutul fiecărui an, fiecare procuror trebuie să facă o statistică, să vadă câte dosare a soluţionat şi câte mai are de soluţionat. Am constatat un lucru: în birou la mine se află peste 200 de dosare penale, la poliţie, în supravegherea mea, se mai află vreo 2.000 de dosare. Analizând obiectul acestor dosare penale, am constatat un lucru surprinzător: aproape trei sferturi dintre ele, dacă nu mai mult, sunt pretabile la soluţionare prin mediere. Funcţionează legea medierii? Răspunsul meu este nu. A fost soluţionat un dosar de natură penală prin mediere în Suceava? Răspunsul este nu. Surprinderea mea este cu atât mai mare cu cât realizez potenţialul pe care îl are această lege şi potenţialul pe care mediatorul îl poate avea în cauze de natură penală.” Procurorul a amintit şi avantajele pe care le-ar putea aduce Legea medierii: un avantaj al magistratului, care prin intermediul mediatorului este degrevat de muncă (un număr mare de cauze se pot rezolva într-un timp rezonabil, cu procedura scurtă), iar cel de-al doilea avantaj: cel al justiţiabilului.

Pe de altă parte, potrivit aceleeaşi surse, procurorul Dragoş Bujoreanu a mai susţinut că: “În latura penală impactul medierii este deocamdată unul nesemnificativ, dar nu vă închipuiţi ce importanţă capătă mediatorul în lumina acestor două noi coduri, care vor intra în vigoare la 1 februarie. Personal, începând din 2 februarie, cu siguranţă voi îndruma părţile spre mediere.” Motivul invocat de procuror pentru aplicabilitatea redusă a medierii, motiv la care mă raliez, este că: “Legea medierii şi instituţia mediatorului este insuficient cunoscută, insuficient mediatizată, iar cultura medierii nu este răspândită îndeajuns în România. Această sarcină revine în mod clar mediatorilor care prin profesionalism, prin pregătire şi prin rezultatele obţinute, vor reuşi să schimbe mentalitatea maselor.”

Potrivit juridice.ro, nici la nivel european instituţia medierii nu înregistrează progrese semnificative. Astfel, potrivit studiului de impact analizat de sursa citată, lansat în aprilie 2013 de Parlamentul European în legătură cu implementarea Directivei cadru 2008/52/CE privind medierea, cu titlul ”Redemararea” directivei privind medierea: evaluarea impactului limitat al implementării sale şi propunerea de măsuri pentru creşterea numărului de medieri în UE” şi prezentat în cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European în data de 20.01.2014, Italia este singura ţară membră a UE cu peste 200 000 de medieri pe an. A înregistrat această creştere numai atunci când medierea a devenit o condiţie obligatorie care, pentru anumite cauze, precede intentarea procesului în instanţă. Între octombrie 2012 şi septembrie 2013, perioadă în care medierea a încetat să mai fie obligatorie, numărul de medieri a scăzut la număr extrem de scăzut. Faptul că ulterior după reintroducerea prevederilor obligatorii, numărul de medieri a crescut din nou semnificativ, ne arată că există o legătură direct între obligativitate şi numărul de medieri.

Concluzia principală la care au ajuns iniţiatorii studiului este o concluzie alarmantă şi anume că: bilanţul medierii în UE  este de sub 1%.

Din analiza aprofundată a acestor date, continuă sursa citată, “studiul arată că ar fi mai potrivită o forma minimală de obligativitate a medierii. Sunt luate in considerare două forme de mediere obligatorie: participarea obligatorie la sedinţe de informare şi medierea obligatorie cu posibilitatea de renuntare (opt-out), dacă părţile nu doresc să continue procedura”.

Cea de a doua alternativă, la care mă raliez necondiţionat, a înregistrat, cum era de aşteptat, cele mai multe reacţii pozitive din partea respondenţilor, mai ales că opţiunea de renunţare ulterioară ar asigura în acelaşi timp şi nelimitarea accesului liber la justiţie.

*Drepturile de autor asupra prezentelor materiale aparțin exclusiv autorului și este interzisă reproducerea parțială sau totală fără acordul acestuia

Ziarul de pe Net