Primarul Coman îşi cizelează imaginea…
de TEODOR PUŞCAŞU
Orice politician mic va ajunge mare mai devreme sau mai târziu ( dacă, Doamne fereşte, nu e “săltat” de D.N.A. ) şi e păcat să nu apeşi butoanele atunci când eşti în capul mesei – cam aşa văd eu implicarea mediatică a primarului Coman din ultimul timp. În fond, tehnica este foarte bună, prinde la alegători.
Primul nivel trecut cu lejeritate a fost supervizarea întrecerilor sportive între preşcolari, premierea lălăielilor pe scena din piaţă, montarea stâlpilor pe trotuare, îmbinarea pavelelor în formă de parcări ecologice şi dispunerea parcometrelor în centru. Dar, fiindcă unii mai “mârâiau” pe stradă şi on line, a urmat partea a doua – „coordonarea” muncii de deszăpezire în centru, cearta cu florarii ( aducătoare de mari compasiuni ), realizarea gărduleţelor verzi şi a plăcuţelor pe blocuri, plantarea copăceilor alături de artişti de play-back, inaugurarea sălilor de sport…
Ideea ar fi că lucrurile mărunte şi care nu întotdeauna intră în atribuţii pot aduce o reclamă de mai mare dragul, iar Coman a început să priceapă. Sau să fie ajutat să înţeleagă, pentru că ( vorba aia ) gura lumii mai spune că oraşul are un primar în acte şi cu totul altul care decide cu adevărat şi care are serviciul la o instituţie importantă din Bucureşti.
Ce mai contează că marile proiecte trâmbiţate de PSD ( atunci în măreaţa alianţă USL ) şi la care Coman a subscris, că oricum nu avea încotro – parc industrial, locuri de muncă, bază de agrement, şosea de centură, Nord Voievodal – au fost date uitării, iar altele, precum reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare şi investiţiile la noul spital se mişcă în ritm de melc… Dacă se mai inaugurează un loc de joacă şi dacă se mai înlocuieşte un acoperiş, trai bun, neneacă, înseamnă că destoinicul Coman are toate calităţile pentru a mai “duce” un mandat !
Despre o asemenea creatura umana ,nereusita ,ca primarul Coman,e bine sa nu ne mai obosim sa scriem nici de bine ,nici de rau.Atat il duce capul si Stan Ioan,atat face!Pe cand DNA-ul si la el in birou?Dar Camera de conturi sa se afle cum s-au cheltuit banii lasati de Tofan,si..n-au fost putini!Sper ca urmeaza dupa discipolii sai,Caman Gigeoaca,Constantinescu ,Mazare vestejita,Nastase 4 case si toata gasca lor de nemernici pesedisti ! Comane ,ai grija tata,scade tariful pentru acordarea unui apartament ANL,e mult si ,,e multi care te doreste ,,dupa gratii !!
Cu cat vrea sa iasă mai mult in evidentă, cu atat este mai ridicol…….
Falticeniul are nevoie de cu totul altceva decat se agita edilul sa demonstreze. F. bine pus accentul in articol. Cine are ochi de vazut, sa vadă…..si urechi de auzit……sa audă. Lume, lume, fii inteleapta si alege bine!!!…nu te lasa imbrobodita!!! …..e ” grele” in Romania cu asemenea oameni, …oare unde sunt cei adevarați? Au plecat toti? Ne abtinem sa spunem mai mult !!!
Corect articolul! Vorba românului: “Sărăcia-n fund ne-mpunge, noi fugim şi ea ne-ajunge”!
Comane, frăţioare, decît să plantezi panseluţe, mai bine supraveghează şi urgentează lucrările de “artă” de pe Str. Sucevii, că ne-am rupt maşinile prin gropi. Şi tare n-aş vrea să te dau în judecată pentru asta…Sau poate chiar ar trebui…Oricum, nu cred că aş fi singurul.