Evenimentele religioase ce tocmai s-au succedat, mi-au oferit ocazia de a vă prezenta câteva icoane mai altfel, realizate de artiştii plastici ce şi-au propus crearea imaginilor duale în lucrările lor. Indiferent de meridianele unde au fost create şi de orientarea religioasă a autorilor, aceste lucrări prezintă, într-o formă iluzată, atât scene din viaţa lui Iisus, cât şi compoziţii ce au fost deja preluate de canoanele iconografice. Fără doar şi poate, aceste lucrări pot fi considerate tot icoane.
În lucrarea „Golgota”, plină de dramatism, André Martins de Barros reprezintă scena răstignirii, unde îl regăsim central (şi in formă dualistă) pe Mântuitor.
David G. Wilson ne dezvăluie o viziune absolut inedită asupra scenei răstignirii, recurgând la câteva simboluri: pâinea şi vinul ce reprezintă trupul şi sângele Domnului.
În scena Elenei Moskaleva se regăsesc doi îngeri (posibilă reprezentare a arhanghelilor Mihail şi Gavril), dar care definesc chipul pictorului. Din acest motiv lucrarea se numeşte „Autoportret – doi ingeri”.
Gabriel Todică vă propune să priviţi în mod dualist scena Învierii, din prisma iconografiei clasice – părăsirea mormântului de către Mântuitor, smulgând întunericului pe cei doi părinţi ai omenirii, Adam şi Eva -, dar şi a chipului lui Iisus ce Îşi soarbe prima gură de aer la înviere.
„Borges St. Ambrosius” a lui Josean Figueroa este mai degrabă un tablou tematic ce aduce în prim plan viaţa Sfântului Ambrosius.
Luis Miguel Rodriguez ne introduce prin „Aparicion” în atmosfera mistică disimulând în chipul lui Iisus, icoana apariţiei Maicii Domnului.
Scena răstignirii este prezentată magistral de Octavio Ocampo în această lucrare. Dacă de la distanţă observăm chipul lipsit de viaţa al Mântuitorului, aflat încă pe cruce, detaliile ne confirmă aceasta.
Oleg Şupliak, cu lucrarea „Sfânta Treime”, se aproprie foarte mult de reprezentările de stil bizantin a iconografiei ortodoxe. Regăsim aici pe Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh ca entităţi separate, conform simbolisticii.
V-am prezentat aici o altă viziune asupra interpretării evenimentelor de inspiraţie religioasă. Cât şi în ce măsură pot fi considerate aceste lucrări şi icoane, rămâne să mai meditaţi. Cert este că ele vă propun o imagine dualistă asupra subiectului abordat şi, în felul acesta, un plus de încărcătură contemplativă pe care vă obligă să-l încercaţi. Dacă ele vă provoacă să le căutaţi înţelesurile şi detaliile, înseamnă că artistul şi-a atins scopul.
Gabriel TODICĂ
23.04.2014
