SHOGUN sau cum să “înveţi” singur japoneza…
de TEODOR PUŞCAŞU
Imediat după revoluţia / lovitură de stat din decembrie, când tarabele gemeau de ziare, magazinele alimentare de ţigări străine şi consignaţiile de blugi era de-a dreptul o impietate să nu citeşti cele două volume din SHOGUN. Adică era de neconceput să nu fi cumpărat măcar şi să afişezi la loc vizibil în casă, eventual în locul peştişorului de pe mileu, scrierea lui James Clavell. Cam la fel cum eşti astăzi privit dacă numele nu îţi apare pe Facebook. În fine, mai târziu a venit moda Sandra Brown, dar asta e altă poveste…
Mărturisesc cu ruşine că eu unul am citit romanul cu o oarecare întârziere, cauzată probabil şi de activităţile şi tentaţiile din acea perioadă. Dar am recuperat prin suplimentarea lecturii cu TAI PAN.
Tot la acea vreme era de bon ton să înveţi cuvinte în japoneză de-a valma şi să le reproduci cu presupusul accent original în discuţiile cu ştaif. O dată chiar o doamnă bine m-a întrebat dacă nu cumva ştiu un citat care ei să-i fi scăpat din greşeală. I-am zis repede “Bahn trao fan tong” adică ce ţineam minte cu aproximaţie că scria pe cutiile verzi cu creveţi vietnamezi cu care ne hrăneam în comunism… Doamna a rămas fără replică !
Dar nu acesta e motivul pentru care am citit SHOGUN…
E o carte care iti dezvaluie o societate medievala nipona foarte stricta, bazata in special pe onoare si respect. Cel ce nu le respecta, platea cu viata. Si ce-i viata fara onoare!? Cam greu de inteles asa ceva pentru un european de atunci si de o lume intreaga astazi!…