Inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Suceava au derulat, în luna martie, 26 de acţiuni tematice de control, cele mai multe ( 16 ) vizându-i pe medicii de familie.
Potrivit unui comunicat de presă, în câte 3 cazuri s-a constatat necompletarea corectă şi la zi a documentelor de evidenţă a serviciilor medicale şi nerespectarea programului de lucru, aplicându-se avertismente.
“S-au aplicat 15 măsuri de recuperare reţete prescrise fără respectarea protocolului de prescriere medicamente în valoare de 54.727 lei.
11 asiguraţi au beneficiat de reţete compensate 90 % din preţul de referinţă, ca urmare a declaraţiilor depuse la medicii de familie şi a încadrării acestora în categoria „pensionari cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei pe lună”, deşi conform bazei de date de la Finanţe aceştia aveau şi alte venituri impozabile.
În aceste situaţii Compartimentul Juridic a transmis notificări asiguraţilor pentru recuperarea contravalorii de 40 % din preţul medicamentelor de care au beneficiat nejustificat, în valoare de 1.888 lei.
S-au aplicat două măsuri pentru recuperarea sumelor de la medicii care au emis reţete compensate în Programul de compensare 90 % care se aplică pensionarilor cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei / lună, fără să aibă la fişă declaraţia pacientului că nu realizează alte venituri în afara de cele din pensii, în valoare de 230 lei.
S-au aplicat două măsuri de recuperare, de la medici de familie, a contravalorii compensate a reţetelor duble, eliberate într-o luna, pentru pacienţii beneficiari ai programului de compensare 90 %, în valoare de 1.528 lei”.
În urma verificărilor derulate, furnizorii de medicamente s-au ales cu avertismente pentruneanunţarea CAS despre modificarea structurii de personal şi pentru neconcordanţe în gestiunea cantitativ – valorică, aplicându-se două măsuri de recuperare sume pentru introducerea eronată a datelor cuprinse în reţetele medicale prescrise off-line de medici, în valoare de 908 lei.
În cazul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală paraclinică s-a dispus recuperarea sumei de 1.981 lei pentru servicii medicale eronat raportate.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net