*În semn de protest, consilierul Vasile AMARIEI şi-a înaintat demisia din Consiliul de administraţie al fostului Liceu Agricol
*Acesta reclamă că de jumǎtate de an organul de conducere al Colegiului ”Vasile Lovinescu” nu a fost convocat legal
*Brambureala din învățământ nu se face simţitǎ doar la nivelul conducerilor unităților școlare din Fǎlticeni
Unul dintre incidentele (nu puţine) de parcurs ale şedinţei din 30 aprilie 2014, a Consiliului local al municipiului Fǎlticeni a devoalat cǎ nu totdeauna legea ar sta la baza activitǎţii administraţiei publice locale şi cǎ nu colegialitatea este atributul definitoriu al relaţiei dintre consilieri.
Iatǎ, cu subiect şi predicat, despre ce este vorba:
Consilierul local PNL Vasile AMARIEI a atras atenţia, în plenul şedinţei, cǎ hotǎrârile Consiliului de administraţie al Colegiului ”Vasile Lovinescu” Fǎlticeni, adoptate începând cu data de 04.10.2013 şi pânǎ în prezent, nu au respectat prevederile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.
Demisie şi acuze la adresa conducerii unui colegiu
În mod concret, consilierul AMARIEI a precizat cǎ nu şi-a putut îndeplini atribuţiile de membru în consiliul de administraţie al colegiului amintit, în care a fost desemnat printr-o hotǎrâre a deliberativului local, deoarece nu a fost convocat niciodatǎ, în tot acest interval de timp, de cǎtre conducerea executivǎ a unitǎţii de învǎţǎmânt, pentru a participa la şedinţe.
În consecinţǎ, consilierul şi-a anunţat public demisia din acest organ de conducere al Colegiului ”Vasile Lovinescu”, demisie pe care a şi înregistrat-o la Consiliul local, cu data de 30.04.2014.
”Consider cǎ la adoptarea hotǎrârilor din ultima jumǎtate de an ale Consiliului de administraţie nu s-au respectat prevederile legii. Deoarece am fost pus în imposibilitatea de a-mi îndeplini mandatul, încredinţat pânǎ la urmǎ de alegǎtori, ca urmare a încǎlcǎrii dispoziţiilor art.96 din Legea educaţiei naţionale de cǎtre directorul colegiului în cauzǎ, voi sesiza Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Totodatǎ, îmi rezerv dreptul de a contesta în instanţǎ hotǎrârile adoptate de organul de conducere al unitǎţii de învǎţǎmânt”, ne-a declarat consilierul local Vasile AMARIEI.
Ce şi cum
Desigur cǎ, înainte de a ne pune întrebarea cum funcţioneazǎ organele de conducere ale colegiului şi cine are interesul sǎ fie ruptǎ în nişte puncte cureaua de transmisie dintre directorul şcolii, profesorul de sport Gabriel MATEI, şi comunitatea localǎ, nu putem trece cu vederea faptul cǎ, alǎturi de liberalul Vasile AMARIEI (despre ale cǎrui poziţii publice, deloc pe placul primarului Cǎtǎlin COMAN, am mai relatat cu alte prilejuri – de exemplu, în cazul concesionǎrii cu cântec a unor suprafeţe de teren nedelimitate de trotuare, din centru, de la Ceas) mai fac parte încǎ doi aleşi locali: consilierul PDL (deci, teoretic, din opoziţie) Vasile SBURLEA şi consilierul PSD Liviu GRIGORAŞ.
Aceştia ar fi fost necesar sǎ insiste pe lângǎ conducerea unitǎţii de învǎţǎmânt ca să fie convocaţi la şedinţe toţi membrii consiliului de administraţie şi ar fi putut da dovadǎ de colegialitate, împreunǎ cu secretarul Primǎriei municipiului Fǎlticeni (care are obligaţia legalǎ de a asigura comunicarea hotǎrǎrilor de consiliu cǎtre persoanele interesate), dar mai ales cu directorul unitǎţii de învǎţǎmânt, profesorul de sport Gabriel MATEI, care este, la rǎndu-i, consilier local din partea PSD, deci tot coleg cu Vasile AMARIEI (ba chiar coleg de USL, atâta timp cât, la Fǎlticeni, viceprimarul PNL Gheorghe ALDEA este ţinut în funcţie precum bunica moartǎ a lui Bulǎ în geam pentru pǎcǎlirea poştaşului de încǎ o pensie – motivul fiind ca nu cumva liberalii sǎ întǎreascǎ opoziţia îndeobşte moartǎ-n pǎpuşoi şi, mai ales, sǎ nu se-apuce de ”dat din casǎ” înaintea campaniilor electorale. Altminteri, la viteza cu care oamenii deputatului Ioan STAN sunt înfiletaţi în funcţii şi ţinând cont cǎ majoritatea în deliberativ este asiguratǎ – prin grija soţului unei doamne care a ţinut contabilitatea la firma preşedintelui PSD Fǎlticeni sau a familiei sale, proptitǎ într-o funcţie cheie din executivul local şi, de asemenea, prin obedienţa fratelui unui vechi prieten al ”Iristar”-ului, ca sǎ nu mai amintim de ”scheleţii din dulapul PDL-iştilor” – viceprimarul ar fi fost ”ţipat” afarǎ în doi timpi şi trei mişcǎri).
Deocamdatǎ refuzǎm sǎ conchidem cǎ ar fi alte interese în joc, care sǎ-i lege pe profesorul de sport al colegiului, acolit al primarului COMAN, de profesorul de sport de la Primǎrie şi de primarul de fapt – pe care fǎlticeneanul preocupat de viaţǎ comunitǎţii îl cunoaşte foarte bine…
Ce spune Legea educaţiei naţionale
Legea spune cǎ societatea, în general, şi comunitatea localǎ sunt beneficiari terţiari ai învǎţǎmântului preuniversitar, ceea ce ni se pare de bun simţ. Unitǎţile de învǎţǎmânt sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi (dupǎ caz) de directorii adjuncţi.
Potrivit legii, consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea directorului sau a douǎ treimi dintre membri, având atribuţii clar stabilite: aprobǎ programele şcolare, stabileşte criterii de acordare a burselor, aprobǎ angajǎrile şi comisiile de concurs, avizeazǎ veniturile salariale – inclusiv ale directorului etc. De menţionat cǎ unele hotǎrâri se iau cu votul a 2/3 din membri: cele privind angajarea, motivarea, evaluarea, recompensarea, rǎspunderea disciplinarǎ şi disponibilizarea personalului didactic.
În baza (inclusiv a) acestei legi a fost emisǎ o hotǎrâre de consiliu, HCL Fǎlticeni nr.131/04.10.2013, prin care Consiliul local şi-a desemnat reprezentanţi, din rândul consilierilor, în consiliile de administraţie de la colegii, şcoli gimnaziale, grǎdiniţe şi de la Clubul Copiilor şi Elevilor din municipiu.
Aceasta prevede ca, din C.A. al Colegiului ”Vasile Lovinescu”, sǎ facǎ parte consilierii Vasile SBURLEA, Vasile AMARIEI şi Liviu GRIGORAŞ.
Actul este în vigoare şi, conform Legii administraţiei publice locale, primǎria duce la îndeplinire hotǎrârile consiliului local, iar primarul asigurǎ punerea în aplicare a acestora.
Ce omite legea sau de unde rezultǎ brambureala?
Nu putem încheia fǎrǎ a face o observaţie personalǎ, spre a arǎta pânǎ la ce nivel opereazǎ brambureala din învǎţǎmânt. Legea educaţiei naţionale, adoptatǎ în anul 2011, prevede la art.96 alin.6 cǎ, prin ordin al ministrului, urmeazǎ a se stabili Metodologia-cadru de organizare şi de funcţionare a consiliului de administraţie din unitǎţile de învǎţǎmânt preuniversitar, dar omite sǎ fixeze un termen pentru aceasta.
O astfel de metodologie este postatǎ pe site-ul www.edu.ro al ministerului încǎ din anul 2011, dar se aflǎ în faza de proiect, fǎrǎ ca vreun ministru sǎ-şi fi pus semnǎtura pe ea sau s-o înlocuiascǎ, eventual, cu o alta.
Proiectul dispune, la art.10 pct.6 lit.a, cǎ membrii consiliului de administraţie ”nu pot avea, pe perioada exercitǎrii mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”, iar aprobarea sa peste noapte i-ar transforma în incompatibili pe cei care nu sunt remuneraţi în funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte ale unor organizaţii şi care au acceptat ca, de asemenea neplǎtiţi, sǎ facǎ parte din consiliile de administraţie ale şcolilor.
Aşadar, de pixul ministrului Remus PRICOPIE, care nu scrie (cum am arǎtat mai sus), stau legate chemǎrile la Agenţia Naţionalǎ de Integritate (”draga de ANI”) ale celor ce se pot trezi, peste noapte, într-o situaţie asemǎnǎtoare cu cea a actorului Mircea DIACONU, de incompatibili fǎrǎ voie sau fǎrǎ interese.
Or, prin mişcarea de politician versat pe care a fǎcut-o în şedinţa de consiliu de ieri, vicepreşedintele PNL Vasile AMARIEI se asigurǎ, în acelaşi timp, cǎ nu va avea surprize de acest fel din partea foştilor colegi de alianţǎ (vorbim de ”foşti” doar în cazul sǎu şi al consilierului local Cristian BǍRǍSCU, care s-au distanţat din timp faţǎ de majoritatea pesedisto-pepededistǎ, sprijinitǎ încǎ de ceilalţi doi liberali din consiliu, ALDEA şi BULBOACǍ şi, în cazuri izolate, de câte vreun pedelist ”cu scheleţi în dulap”).
Dar, despre raportul de forţe din deliberativ şi despre relaţiile dintre consilieri, vom avea ocazia sǎ mai vorbim, cu siguranţǎ.
Filip MERARU
redactor de ştiri
Ziarul de pe Net
Sunt si eu profesor ( nu de sport ) , eram votant PSD, dar de cand Tomescu este director (?) adjunct la Colegiul National Nicu Gane, am hotarat sa merg la vot, dar sa votez cu orice partid , in afara de PSD ! ( scuze dragi PSD-isti )
PNL ar trebui sa recunoască faptul că au avut de câștigat de pe urma alianței cu PSD.Oare mai aveau ei 4 consilieri?Eu cred că nu.Domnul Amariei este mereu nemulțumit, s-a aliat cu PDL, la vedere.Votanții vor sancționa modul în care alunecă pnl-iștii dintr-o parte în alta, după cum le este interesul.De ce se crede dl.Amariei cel mai tare,nu înțeleg.Cetățenii înțeleg toate aceste mișcări.Agresivitatea aceasta li se transmite de la Antonescu la Băișanu și pînă la ultimul membru.N-au învățat nimic din ce s-a ales cu pnl după toate ieșirile isterice ale lui Crin:
Au avut mult de castigat G.Aldea ca a ramas viceprimar(ca bunicul lui Bula!!!Ha-ha) si a facut cateva parcari cu pretenul Nita cimitir.
Cati profesori de la PNL-fara Deleanu ca asta-i prieten cu Alex Radulescu-are PNL?In schimb de la PSD au ajuns toti profesorii si toate membrele destoinice.
Au numai de pierdut ca se compromit cu matrapajlicurile facute in acest mandat.
Fii Falticenean adevarat si recunoaste ca toti oamenii PSD-ului au pus mana pe putere si profita din plin- magazin pe terenul public la intrare in oras si director la Suceava;parcare pe trotuar/angajat la primarie dar si lucrari cu firmele unor interpusi la Casa de Cultura;lucrari la licee,spatii inchiriate la smecheri…Lasa ca stie lumea ce face PSD.
Ciocul mic chiar daca esti la putere ca sunteti la fel ca PDListii,numai pentru voi.
:)) auzi la el ,,Falticenean” … bravo ba, ai convingeri politice bune, macar nebunu de crin intr-un moment de nebunie a avut coloana pentru dreptate si si-a dat demisia ca presedinte de senat cand s-a rupt alianta… spectacol sau nu, e de apreciat, de ar fi facut si Ponta asta era ceva, dar lasa ca daca vine inundatia are barcuta :)) halal