Potrivit unui comunicat de presă laconic al Muzeului Bucovinei “Din motive tehnice spectacolul pirotehnic programat la Hora Bucovinei (18.05.2014) se anulează”.
Conducerea judeţului dă ]napoi astfel, în urma criticilor venite pe plan local, care se refereau nu numai la calitatea îndoielnică a manifestării, ci şi la costurile exagerate ( 30.000 euro ).
Ieri, preşedintele C.J. CĂTĂLIN NECHIFOR declarase cu mândrie că “25 de cascadori îmbrăcaţi în straie populare îşi vor da foc simultan în timp ce dansează pentru a stabili un nou record mondial.
Aveam o tradiţie pe vremea Moldovei lui ŞTEFAN CEL MARE când dădeam foc şi otrăveam fântânile în faţa celor care veneau să ne cotropească.
E un concept de promovare care se adresează lumii întregi, e de bun augur…
În prezent recordul este deţinut de americani, iar noi o vom face inclusiv printr-un record Guiness Book”.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net