Prefectul FLORIN SINESCU a cerut primarilor să monitorizeze zonele inundabile din judeţ, după ce ploile de ieri au afectat 8 poduri şi 9 podeţe tubulare la Grăniceşti, Mănăstirea Humorului, Voitinel şi Marginea.
El a spus că, dimineaţă, toate obiective de acest fel au fost inspectate de autorităţile locale pentru a nu exista probleme.
Precipitaţiile abundente au spălat 80 km. de drumuri comunale, autorităţile locale fiind solicitate să completeze drumurile cu balastru şi apoi să le compacteze.
15 fântâni au fost colmatate, angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică derulând acţiuni pentru curăţarea şi dezinfecţia lor.
“Nu vorbim de localităţi izolate, există rute ocolitoare atât auto, cât şi pietonal.
Nu avem locuinţe inundate, podurile vor fi refăcute imediat ce apele se retrag.
Trebuie să monitorizăm apa acumulată de pe versanţi, care poate crea probleme în continuare !
Noi am luat măsuri importante – salubrizarea rigolelor şi a şanţurilor, curăţarea versanţilor de deşeuri lemnoase şi a malurilor de grămezile de rumeguş.
Igienizarea fondului forestier este foarte importantă, cei care exploatează materialul lemnos au obligaţii care trebuie respectate !”
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net