Colegiul Medicilor a decis să “pună piciorul în prag” şi a înaintat 4 solicitări la adresa Ministerului Sănătăţii.
Medicii cer scutirea de impozitul pe salariu, legalizarea plăţilor informale ( numite impropriu şpagă ) numai după efectuarea actului medical, efectuarea practicii exclusiv în spitale publice şi acordarea unui spor de minim 30 % reprezentând bonificaţie de fidelitate.
Condiţia la acest din urmă aspect ar fi rămânerea pe post timp de cel puţin 3 ani.
Prezent la Suceava cu prilejul deschiderii manifestărilor Zilele Medicale, preşedintele de onoare al Colegiului Medicilor, VASILE ASTĂRĂSTOAE, a precizat că “legalizarea plăţilor informale nu se va face înainte sau în timpul actului medical, pentru că putem să cădem în păcatul condiţionării actului medical, aşa spune şi legea privind drepturile pacienţilor.
Tovarăşii procurori, când s-au dus în instanţă, au spus da, legea permite, dar trebuia ( pacientul – n.r. ) să se ducă la notariat să-i facă act de donaţie ( medicului – n.r. ), altfel e luare de mită !
Medicii doresc plăţile informale, vor plăti impozit corespunzător”.
VASILE ASTĂRĂSTOAE a menţionat că Guvernul are la dispoziţie maxim 45 de zile pentru a accepta aceste solicitări, în caz contrar urmând a fi luate “măsuri radicale în colaborare cu Comisia Europeană – obligarea de a respecta timpul de lucru cu tot cu gărzi 40 de ore pe săptămână, maxim 48 de ore.
Apoi vom solicita medicilor să efectueze numai o singură gardă pe lună, care e obligatorie !
Vă garantez, vă dau scris, pun pariu că cel puţin 80 % din medici vor accepta această decizie”.
El a mai adăugat că semnalele venite de la minister sunt, în general, favorabile,“propunerile fiind acceptate la nivel declarativ”.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net