Premierul VICTOR PONTA a inspectat, în această după-amiază, lucrările la Drumul Naţional 29 Suceava – Botoşani, în localitatea Baisa, la 8 kilometri de la ieşirea din municipiul Botoşani.
Încântat de avansul luat de echipele UMB Spedition, Tehnostrade, Arcada Company şi Consitrans, el a cerut constructorilor să finalizeze investiţia până la 1 septembrie, deşi termenul este august 2015.
PONTA este însoţit de vicepremierul LIVIU DRAGNEA, de europarlamentarul DACIANA SÎRBU, de ministrul Sănătăţii NICOLAE BĂNICIOIU, de primarul de Iaşi GHEORGHE NECHITA, precum şi de parlamentari şi oficialităţi din cele două judeţe.
Lucrările se derulează pe o lungime de 32 km., valoarea totală a contractului, fără TVA, fiind de 68,3 milioane lei.
Vor fi reabilitate 12 poduri şi 29 podeţe, urmând a fi amenajate 17 intersecţii cu drumuri clasificate şi 118 cu drumuri laterale.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net