Toate condiţuiile erau întrunite pentru ca, la sfârşitul sǎptǎmânii de lucru, premierul Victor PONTA sǎ viziteze Fǎlticeniul, singurul municipiu din Suceava cu primar ales de la PSD (care este şi preşedinte al Ligii aleşilor locali PSD din judeţ) şi cu, başca pe capul nostru, trei cabinete de parlamentari PSD: ale senatorului Ovidiu DONŢU şi ale deputaţilor Ioan STAN (care-i şi întrece) şi Eugen URICEC (de care sperǎm cǎ aţi auzit, cǎ de vǎzut şi presa îl vede rar la “ficsonomia obrazului”).
Aşadar, promisiunile electorale şedeau cuminţi sub geamurile clǎdirii în construcţie a noului spital municipal, în aşteptarea înaltei rostiri a soţului europarlamentarei Daciana SÎRBU, a ginerelui senatorului Ilie SÎRBU, a vǎrului prin alianţǎ al lui Robert CAZANCIUC – ministru al justiţiei, a rudei directorului SRI George MAIOR, a rudei generalului multi-nstelat OPREA – ministru şi vicepremier…
Strada Sucevei fusese fǎţuitǎ pe un sens de mers, iar pentru bannerele electorale se pozase toatǎ lumea bunǎ, pe lângǎ prim-ministru, de la preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, senatorul Colegiului Fǎlticeni sau primarul urbei, pânǎ la candidat – care, aflat prea jos pe listǎ, n-are nicio şansǎ sǎ prindǎ funcţia în Parlamentul European. (Aşa cǎ nici sucevenii n-au şansa sǎ vadǎ la faţǎ vreun europarlamentar PSD de prin aceste pǎrţi ale Moldovei.)
Pe ici-colo, mai existau chiar afişe din acelea interzise de Biroul Electoral Judeţean, atât de pe placul şefului de guvern – care n-a vrut şi pace sǎ-i dea lui IOHANNIS funcţia rudei UNPR-iste OPREA, sacrificând PNL-ul, iar acum susţine cǎ “USL trǎieşte”.
Chiar şi natura se pregǎtise de vizitǎ, cǎci turnase cu gǎleata în zilele dinainte, astfel cǎ pe alocuri apa ajunsese pânǎ la genunchi, numai bunǎ pentru a susţine pontamobilul, acel papamobil-bǎrcuţǎ, tras de pompieri sau jandarmi printre blitz-uri de vuvuzele, cu care se plimbau mai ieri prin Teleorman primii doi oameni din PSD, Ponta şi Dragnea.
Descindere a lui Bǎnicioiu, în locul vizitei promise de staff-ul Dacianei SÎRBU
N-a venit decât Nicolae BǍNICIOIU, ministrul sǎnǎtǎţii, de aceastǎ datǎ nefiind însoţit, ca în vizita anterioarǎ, când era ministru al sporturilor, de un infractor – şi aici îmi pare rǎu cǎ trebuie sǎ amintesc numele fostului mare fotbalist Gheorghe POPESCU, dar “dreptate trebuie sǎ se facǎ, de-ar fi sǎ piarǎ lumea” – deşi avem informaţii precise cǎ imaginile culese lângǎ spital au surprins, în preajma demnitarului, şi persoane cercetate în acest moment de DNA (vom reveni într-un alt articol).
În mod concret, nu s-a fǎcut referire la nicio sumǎ de “bǎnicioi”, dar important e cǎ primarul Cǎtǎlin COMAN s-a declarat convins cǎ totul e în regulǎ şi cǎ noul spital va fi gata prin 2016, probabil taman la ţanc sǎ taie dânsul nişte panglici înainte de a candida la un nou mandat (fireşte, dacǎ nu ne “fericeşte” deputatul STAN cu un asemenea gest). Ar fi, desigur, totul în regulǎ, dacǎ termenul de finalizare a lucrǎrilor, trecut chiar pe panoul de şantier, n-ar fi fost pânǎ la sfârşitul acestui an… Dar, ce mai conteazǎ doi ani de stat pe loc, când mandatul merge înainte!
Driblingurile fǎrǎ balon ale premierului PONTA
Ce a fǎcut prim-ministrul în vizitele din judeţele Suceava şi Botoşani se ştie. A preferat ca, la Baisa, cu 8 km înainte de Botoşani sǎ inspecteze lucrǎrile lui UMBRǍRESCU & Co şi sǎ cearǎ urgentarea lor, cu finalizarea investiţiei la 1 sept.2014 (deşi termenul contractat este august 2015). O astfel de promisiune, ce priveşte DN 29 Suceava-Botoşani, merge la inima alegǎtorului din douǎ judeţe, nu cum ar fi mers la Fǎlticeni. “Mişcarea” a fost dibace, pentru cǎ prin ea s-a “ocolit” şi problema şoselei de centurǎ a Sucevei…
A susţinut un miting la Dumbrǎveni, unde a declarat cǎ “Am un singur mare duşman, cu el nu mǎ impac…!”, fǎcând referire, pesemne, la adevǎr, dupǎ cum şi-ar fi putut da seama mǎcar câţiva dintre alegǎtorii primarului PNL (dar nu “enervant” de liberal) Ioan PAVǍL.
Mai apoi, la Palatul Administrativ din Suceava, s-a arǎtat supǎrat pe evaziunea firmelor în insolvenţǎ (nedând exemple cuvenite, de firme administrate de membri ai PSD, de exemplu cea a piscicultorului Flaviu MELINTE de la Fǎlticeni) şi pe licitaţiile câştigate de firme incapabile (vorbind în general, de parcǎ eu aş fi premier şi aş avea pe mânǎ servicii secrete şi informaţii despre orice…).
Revenirea la oile noastre (negre!)
În fine, s-a zis ceva şi despre continuarea lucrǎrilor la spitalul nostru, dar nu s-a mai pomenit, ca la vizita anterioarǎ, fondul de rezervǎ al primului-ministru, drept sursǎ a unor fonduri alocate. Dupǎ care, fǎlticenenii care s-au deplasat la întrunirile PSD din judeţ sau dinafarǎ, s-au reîntors în municipiu, parte dintre ei cu autoturismele primǎriei, ca în fotografiile surprinse atât la îmbarcare, cât şi la debarcare.
Astfel, salariaţi ai Primǎriei municipiului Fǎlticeni, ca şoferul de pe autoturismul viceprimarului, tânǎrul PSD-ist Remus STOICA, ne-au dat şi nouǎ posibilitatea sǎ participǎm, indirect, cu o parte din taxele şi impozitele plǎtite la bugetul local şi duse pe autoturisme, combustibil, salarii ale şoferilor, la frumoasele întruniri electorale ale social-democraţilor.
Todirel CǍLUGǍRIŢA
todirel@ziaruldepenet.ro
fotoreporter: Mihai SPÎNU
Ziarul de pe Net