Ieri, 28.05.2014., ora 08.48, Poliția municipiului Fălticeni, a fost sesizată despre faptul că în noaptea de 27/28.05.2014, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unei familii plecată la muncă în străinătate și au sustras bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că prin forţarea cu un corp dur a geamului de tip termopan de la dormitorul locuinţei, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras un televizor în valoare de 1.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Sorin NICA
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net