De la începutul acestei luni a intrat în vigoare noul contract cadru, pachetele de servicii medicale si normele metodologice de aplicare, care aduc modificări in sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pe toate segmentele de asistenţă medicală.
Pachetul legislativ introduce obligaţia furnizorilor de a nu încasa sume de la pacienţi pentru serviciile medicale prevăzute în pachetele de servicii, excepţie făcând coplata la spitale şi contravaloarea serviciilor hoteliere cu grad ridicat de confort.
Medicii de familie pot să acorde la domiciliul asiguraţilor maximum 21 de consultaţii / lună.
În cazul în care se constată nerespectarea programului de lucru comunicat casei de asigurări de sănătate şi prevăzut în contract, medicii de familie, medicii specialişti, medicii dentişti, furnizorii de servicii medicale paraclinice, de recuperare şi farmacii sunt sanctionaţi, la prima constatare, cu diminuarea cu 5 % a sumei cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii, iar la a doua constatare cu diminuarea cu 10 %.