Consilierii locali suceveni au respins, pentru a 4 –a oară, documentaţia şi regulamentul de urbanism pentru construcţia unui complex rezidenţial de locuinţe pe Aleea Dumbrăvii din Burdujeni.
Aleşii locali nu au uitat, probabil, că, în urma voturilor negative anterioare, conducerea firmei Vivat Construct a atacat puternic în mass media, anunţând că îi va reclama la DNA şi la tribunal pe membrii deliberativului pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.
Spre deosebire de şedinţele trecute, când s-au lansat în critici fără perdea la adresa “curajului” de care a dat dovadă firma respectivă, ieri ei nu au dezbătut nimic, dar nici nu au aprobat.
În schimb, primarul ION LUNGU a precizat că va înainta acest proiect în toate şedinţele de acum înainte, deoarece are “solicitări repetate” din partea conducerii societăţii.
Proiectul respectiv – în valoare de peste 3 milioane de euro – presupune ridicarea a 70 de vile pe o suprafaţă de aproape 5 hectare, amenajarea unui teren de sport şi a unui minimarket.