Astăzi, începând cu ora 13.00, stadionul Tineretului din cartierul fălticenean Maior Ioan a găzduit prima partidă a echipei locale, Șomuz Fălticeni, din noul sezon al Ligii a IV-a.
Gazdele i-au avut ca adversari pe cei de la Zimbru Siret, care au venit cu gândul de a pleca cu un punct.
În prima repriză, jandarmii au deschis scorul printr-o lovitură de la 11 metri, transformată de Cătălin RAȚĂ. Seria golurilor a continuat prin reușita fălticeneanului scăpat singur cu portarul de apărarea adversă, Cosmin ALEXANDRU. Pînă la finalul primei reprize, echipa Șomuz a mai înscris încă un gol prin Florentin AILINCĂI, printr-un șut la colțul lung.
În cea de-a doua repriză, dominația fălticenenilor a fost evidentă, cu multe ocazii ratate și faze frumoase de joc.
Cel de-a patrulea gol al gazdelor a fost înscris de Costel VICU, printr-o lovitură cu capul.
Antrenorul Radu ANANIA ne-a declarat că echipa Șomuz a făcut șase achiziții în pauza competițională și speră ca jucătorii să-și intre repede în ritm: „Sunt mulțumit de jocul făcut de echipa noastră astăzi. Ne gândim la următorul meci pe care îl vom disputa în deplasare, la Stroiești, de unde să ne întoarcem cu o victorie”.
Rezultatele înregistrate de echipele din zona Fălticeni în liga a IV-a:
Somuzul Preutesti – Bucovina II Milisauti 5-0
Moldova Draguseni – Viitorul Veresti 3-4
Viitorul Liteni – Avantul Volovat 2-1
Mihai SPÎNU
redactor sportiv
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net
This web site definitely has all of the information and facts
I needed about this subject and didn’t know who to ask.