Universitatea Ştefan cel Mare Suceava continuă programul de admitere pentru anul academic 2014 – 2015 cu sesiunea de toamnă – oferta USV cuprinde 40 programe de studii de licenţă, 36 programe de studii universitare de master şi 14 domenii de doctorat.
De asemenea, în noul an universitar vor fi organizate 7 programe de formare continuă şi 2 programe de conversie profesională.
Pentru sesiunea de admitere din această lună, USV propune absolvenţilor de liceu 175 locuri bugetate ( din care 7 pentru etnicii români din Republica Moldova cu bacalaureat susţinut în România şi 5 pentru reprezentanţii etniei rromă ) şi 1.505 cu taxă la diverse programe de licenţă ( din care 304 la învăţământ la distanţă ).
Pentru programele de masterat, oferta cuprinde 64 de locuri bugetate şi 746 de locuri cu taxă, la care se adaugă 23 de locuri pentru românii de pretutindeni.
Studiile doctorale în regim fără taxă pot fi urmate de 30 de tineri din România şi de 11 din afara ţării, iar la cele 14 domenii de doctorat au fost propuse 39 de locuri cu taxă.
Sesiunea de admitere se va derula în perioada 8 – 12 septembrie.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net