Conducerea judeţului nu renunţă la ideea construirii unui parc agricol, măcar a unei cooperative, de fapt a unui siloz de cereale, după vizita în Franţa a unei delegaţii formată din 12 fermieri şi specialişti în domeniu.
Concluziile întâlnirilor cu omologii francezi au fost prezentate astăzi de şeful Direcţiei Agricole, VASILE COSTAN ( foto dreapta ) care a remarcat că străinii nu doresc să lucreze cu agricultori individuali, ci doar cu o structură a lor.
“Ne-au întrebat ( francezii – n.r. ), la un moment dat, dacă putem să livrăm un vapor de grâu.
Nu putem, zic, livra un vapor de grâu, pentru că nu avem o structură să facem conceptul de parc agricol, nu ştim ce cantitate avem în judeţ…
Până la vizita lor, între 23 – 25 octombrie, trebuie să demarăm înfiinţarea acestui parc agricol ca formă juridică, ei sunt dispuşi să ne facă un siloz de cereale, pe care apoi să le comercializăm mai departe în parteneriat.
Fermierii noştri vor fi interesaţi pentru că vor câştiga mai bine”.
CĂTĂLIN NECHIFOR a apreciat că fermierii francezi intenţionează să construiască un siloz de cereale cu o capacitate de 20.000 tone în apropierea unei gări sucevene, dar că, deocamdată, nu a fost stabilită locaţia.
“Această formă de cooperativă rezistă pe piaţă, ei au 6.000 de fermieri asociaţi…
Filosofia importantă a acestui concept de parc agricol sau cooperativă se învârte în jurul noţiunii de asociere.
Vrem să întrunim Consiliul Consultativ cât mai repede cu putinţă, pentru a putea explica acest concept văzut la faţa locului.
Ei vor veni cu propunerea de a construi din banii lor un siloz de mare capacitate şi care să permită fermierilor suceveni să aducă produsul din Bălcăuţi sau din Siminicea la acest siloz şi apoi transportat pe CFR, dus la gurile Dunării şi apoi transportat pe vapor către Franţa”.
Întrebat dacă intră în atribuţiile Consiliului Judeţean stabilirea unor astfel de parteneriate private, NECHIFOR a spus că „dacă statul stă deoparte, iar privatul stă deoparte, nu vom construi niciodată nimic în România, ne interesează să atragem capital străin în investiţii la nivel local”.
Dan PASCARU