pe scara ce duce spre dragoste
şi mi s-a frânt zâmbetul.
De atunci tot încerc să-l lipesc,
dar se transformă subit într-un rictus
care se poticneşte pe obraz
şi tremură sub lacrima fierbinte.
Văd cum se schimonosesc
reguli din arhiva atemporală,
răvăşind ultimile ştiri
despre mila fără fromtiere.
Nu mai am curaj
să păşesc cu dezinvoltură
printre crengile uscate ale fiecărei zile
Am alunecat pe scara sufletului
sub privirile mirate ale timpului trecut
şi revendicat de durere.
Acum ştiu.
Nu mai pot merge fără însoţitor, Doamne.
Elena Marin Alexe