2. Definițiile conflictologilor de la noi și de aiurea
Mediator autorizat drd. Constantin Mihalescu
vicepreşedinte filiala Suceava a Camerei Mediatorilor din România
Etimologic vorbind, termenul „conflict” derivă din latinescul conflictus care înseamnă „ a ţine împreună cu forţa”. Conceptul de conflict poate fi însă abordat din mai multe perspective: filozofică, psihologică, sociologică, religioasă, economică, politică, militară, etc.
Actualmente, conflictul a fost definit printr-o multidudine de formulări. Uzual, conflictul înseamnă opoziţie, dezacord, diferend, litigiu, neînţelegere, divergenţă, incompatibilitate ş.a., şi redă, în general, o ciocnire între interesele, conceptele sau orgoliile unor persoane pe fondul existenţei unor stări conflictuale.
Pornind de la această clasificare sumară, conflictologii din diferite ţări, au abordat problematica conflictului prin evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. Astfel, au fost abordate şi analizate conflictele interpersonale, conflictele sociale, conflictele de grup, conflictele organizaţionale, ş.a. În schimb, definiţia conflictului, de regulă, a fost dată de aceştia prin raportare la dicţionarul limbii din ţara lor.
Astfel, referindu-ne strict la dicţionar, cel englez, Webster Encyclopaedic Unabriedged Dictionary of the English Language , oferă o gamă largă şi complexă a noţiunii de conflict: a se lupta, a se război, a se bate; antagonie, incompatibilitate; a fi în contradicţie, în dezacord, în opoziţie de idei, interese, a se ciocni, a se confrunta, a se certa, a disputa anumite interese; un diferend legat de anumite interese; a se duela cu opoziţia pentru supremaţie, putere, pentru ocuparea şi menţinerea unei poziţii sociale sau pentru câştigarea existenţei etc.[1]
Dicţionarul explicativ al limbii române oferă o definiţie a noţiunii de conflict asemănătoare cu cea din dicţionarul american: o neînţelegere, o ciocnire de interese, dezacord, atitudine antagonică a unei părţi faţă de alta, ceartă, diferend, discuţii contradictorii etc[2].
În timp ce unii autori precum Boulding[3] definesc conflictul ca fiind „o situaţie de competiţie în care părţile sunt conştiente de potenţialele incompatibilităţi viitoare, în care fiecare parte doreşte să ocupe o poziţie care este incompatibilă cu dorinţele celorlalţi”, alţii îl percep ca fiind „o condiţie socială care apare când doi sau mai mulţi actori urmăresc scopuri care se exclud reciproc sau care sunt incompatibile”
În literatura românească, problematica conflictului şi mijloacele de soluţionare a acestuia a fost analizată de mai mulţi autori. Nicolae Tritoiu[4], în lucrarea „Managementul conflictelor” definea conflictul ca fiind „ un fenomen social ce apare atunci când doi sau mai mulţi actori aflaţi în interacţiune sau interdependenţă, urmăresc scopuri incompatibile sau deşi au scopuri comune îşi contestă reciproc mijloacele de acţiune şi regulile jocului”. Acelaşi autor mai arată că termenul de „conflict” este „utilizat pentru a descrie o serie de stări afective ale indivizilor cum ar fi neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, precum şi toate tipurile de opoziţie antagonistă între indivizi sau grupuri umane.”
În lucrarea „Medierea – oxigen pentru afaceri” apărută sub coordonarea Alinei Gorghiu[5], conflictul este definit ca fiind atunci „când două sau mai multe părţi, cu scopuri pe care le percep ca fiind incompatibile, urmăresc să-şi submineze reciproc scopul, căutând o posibilitate.”
Zeno-Daniel Şustac şi Claudiu Ignat în lucrarea „ Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor soluţionare a conflictelor (ADR)” [6], abordând analiza conflictului dintr-o perspectivă filozofică inspirată din cugetarea lui Thomas Hobbes[7] care arăta că „legile naturii se reduc la conservarea vieţii şi la respectarea contractelor, restul fiind bellum omnium contra omnes sau războiul tuturor împotriva tuturor” , au definit conflictul ca fiind „un fenomen social contextual determinat de ciocnirea dintre interesele, conceptele şi nevoile unor persoane sau grupuri atunci când acestea intră în contact şi au obiective diferite sau aparent diferite”.
Pornind de la ideile exprimate de Hegel şi Sartre, potrivit cărora conflictul este prezentat ca o formă de relaţionare cu ceilalţi, Serge Carafan[8], citat de autorul Zeno Daniel Şuştac în lucrarea „ Filozofia medierii”, făcând o analiză a conflictului pornind de la ideile celor doi, cu referire la existenţa conflictului privit prin prisma existenţei a două planuri ca punct de întâlnire a conflictului: unul superior şi altul inferior, concluzionează că „avem de-a face cu o situaţie paradoxală în care, deşi conflictul este văzut ca o relaţie, acesta nu este în realitate o relaţie, ci este eşecul relaţiei, este „ punerea în scenă a unor individualităţi care au ieşit din starea de izolare”.
Într-o abordare sociologică, autorii Dumitru A.P.Florescu şi Adrian Bordea în lucrarea „Medierea”[9], pornind de la premiza că omul este de esenţă socială, căruia îi sunt aplicabile regulile prestabilite de ordinea socială, definesc conflictul apărut în componenta sa morală ca fiind „ o reflectare negativă a valorilor acceptate, încălcare a regulii cu efect ilegitim, al acţiunii ce ignoră continuitatea într-o societate stabilă.”
Autorii Mihaiu şi Florin Şanţa în lucrarea „Împăcarea prin mediere,”[10]definesc conflictul ca fiind „exprimarea existenţei unor neînţelegeri, ciocniri de interese, stări antagonice, dezacorduri, dispute etc., care sunt imperceptibile în faza germinativă şi latentă, dar care, pe măsură ce se dezvoltă ajung să se manifeste „la vedere”, moment de la care, dacă nu se intervine prin mijloace şi tehnici adecvate, în cadrul unei proceduri amiabile, pot degenera în acte de violenţă care, de cele mai multe ori, se soldează cu unele prejudicii materiale şi morale pentru părţile implicate.”I. Merrill[11] defineşte conflictul ca fiind „un dezacord specific privind o anumită situaţie referitoare la drept sau politică, în care o solicitare sau afirmaţie a unei părţi se întâlneşte cu refuz, cerere reconvenţională sau negarea de către celălalt”. Există, aşadar, o multitudine de definiţii privitoare la conflict şi la soluţionarea conflictelor prin mediere în cuprinsul multor cărţi de specialitate, formulate fie simplist fie la nivel academic, savant, ce interesează, în mod deosebit specialiştii în materia respectivă.
Pornind de la definiţia dată de E.E.Jones conflictului interior, apreciez că nu trebuie să trecem peste faptul că un astfel de conflict poate fi generator al conflictului exterior. Acesta din urmă este definit de către B.H. Raven şi A. Kruglanski, ca fiind „tensiunea dintre două sau mai multe entităţi sociale (indivizi, grupuri, organizaţii mai mult sau mai puţin vaste) având drept sursă incompatibilitatea răspunsurilor actuale ori dorite” [12].
Definiţii interesante formulate din perspectivă filozofică, psihologică, sociologică, etc., găsim şi la alţi teoreticeni ai conflictului dintre care amintim pe : Niccolo Machiavelli[13], Thomas Hobbes, Emile Durkheim, Karl Marx, Max Weber, Ralph Dahrendorf, David Lockwood, Georg Simmel, Levis Coser, Talcott Parsons, J.R.P.French, Goldman Schlenker sau Johnson Pruitt. Dintre aceştia amintim definiţia dată de Weber care afirma că „conflictul este o activitate raportată la comportamentul altuia faţă de care se orientează desfăşurarea sa”, şi a lui Freud[14] care afirma că conflictul reprezintă „confruntarea sau ciocnirea intenţionată dintre doi indivizi sau două grupuri de aceeaşi specie care manifestă unul faţă de altul o intenţie ostilă, în general, privitoare la un drept şi care, pentru a menţine, a afirma sau a restabili dreptul, încearcă să înfrângă rezistenţa celuilalt”.
Reţinem însă că „teoriile conflictului au căutat să explice cauzele acestuia[15], căile de evoluţie şi posibilităţile de soluţionare a lui; efectele directe şi indirecte, funcţiile şi disfuncţiile sale, în procesul de funcţionare şi schimbare a sistemelor sociale; tipurile şi aria de cuprindere a acestora; instituţionalizarea lor; managementul conflictelor, menţinerea ordinii sociale în pofida inegalităţilor dintre părţi şi a deosebirii de interese; rolul conflictelor în procesul dinamicii de grup”.
Practica indică faptul că situaţiile conflictuale sunt extrem de răspândite, motivele generatoare ale acestora fiind diverse. Din această cauză, „identificarea sursei conflictuale prezintă o importanţă deosebită în procesul de soluţionare a acestora.” [16]
Pentru justiţiabili însă, ca părţi în conflictele ordinare de fiecare zi, noţiunea de „conflict” prezintă interes doar pentru a-şi regăsi poziţia în care se află într-o relaţie sau o situaţie dată.
[1]Webster Encyclopaedic Unabriedged Dictionary of the English Language, 1994.
[2]http//dexonline.ro/
[3]Kennet E. Boulding, Conflict and defense: A general theory, Harper, San Francisco, 1963, p.5.
[4]Nicolae Tritoiu, Managementul conflictelor, Universitatea Eoropeană „Drăgan”, Lugoj, 2008, p.5.
[5] Alina Gorghiu, N.B.C.Stănescu, M.Sîrbu, M.Muntenu, I.Dedu, „ Medierea – oxigen pentru afaceri”, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.143.
[6] Zeno Şuştac, Claudiu Ignat, „ Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor soluţionare a conflictelor (ADR)”, Ed. Univesitară, Bucureşti, 2008, p.16.
[7]Thomas Hobbes, Leviathan, Forgotten Books, 2006, p.7.
[8]Serge Carafan, Philosophie et spiritualite, în Quatre lecon sur Autrui, 2002. Zeno Daniel Şuştac, „ Filozofia medierii”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p.14.
[9]Dumitru A.P.Florescu , Adrian Bordea, „Medierea”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p.14.
[10]Mihaiu Şanţa, Florin Şanţa, „Împăcarea prin mediere,”Ed.Universitas XXI, Iaşi, 2011, p. 13.
[11]. Merrill and Borisoff D., The Power to Communicate, Ed. Prospect Heights, H. Waveland,1998, p.10.
[12]B.H. Raven şi A. Kruglanski, Conflict and power, Ed. P. Swingle, Academic Press, New York, 1970, p.70.
[13]Niccolo Machiavelli, The Prince, Oxford Univ. Press, Oxford, 2005.
[14] S.Freud, Metapsychologie, Paris, 1968, p.23
[15] Ştefan Boncu, Negocierea şi Medierea, Perspective psihologice, Institutul European, Iaşi, 2006, p.23 – 25, E. A. Botezat, E. M. Dobrescu, M. Tomescu, Dicţionar de comunicare, negociere şi mediere , ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, op. cit., p. 37
[16]Ibidem, p.140.
Ziarul de pe Net
