Aşa cum aţi aflat doar din ZdpN (https://www.ziaruldepenet.ro/2014/09/25/75-000-lei-pentru-targul-marului-si-festivalul-folk-nada-florilor/), Fălticeniul va găzdui pe 25 şi 26 octombrie Festivalul concurs naţional de folk pentru tineret Nada Florilor.
Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de marţi – 30 septembrie alocarea a 25.000 lei pentru acest eveniment.
În sala Centrului Cultural Grigore Vasiliu Birlic se vor desfăşura concursurile de interpretare şi de creaţie, iar un juriu “format din personalităţi implicate activ în fenomenul folk românesc” va acorda premii şi menţiuni în bani, valoarea acestora fiind de 7.000 lei.
Acordul ar urma să fie semnat între municipalitate şi Asociaţia Pathos din Bucureşti,reprezentată de preşedintele cpt.dr. MARIUS IRIMIA.
Potrivit acestui document, recitalul din 25 octombrie va fi cu cel puţin 4 dintre următorii artişti : EMERICH IMRE, CRISTIAN BUICĂ, ANDREI PĂUNESCU, MAGDA PUŞKAŞ, ZOIA ALECU, VASILE MARDARE, ADRIAN IVANIŢCHI, DINU OLĂRAŞU, CĂTĂLIN UNGUREANU, TICĂ LUMÂNARE, OVIDIU MIHĂILESCU, ADI BEZNA, VICTOR SOCACIU, VASILE ŞEICARU, MIRCEA VINTILĂ, MARIA GHEORGHIU, MĂDĂLINA AMON, MIRCEA BANICIU şi DUCU BERTZI, concertul urmând să aibă minim 3 ore.
Pe 26 octombrie se va derula tot un concert de minim 3 ore cu laureaţii concursului, cu cel puţin o formaţie de tineri aflată la început de carieră şi cu cel puţin 2 artişti din lista de mai sus, alţii decât cei din ziua precedentă.
Acordul de parteneriat care va fi propus spre aprobare consilierilor mai prevede că Pathos se obligă să asigure prezenţa a cel puţin unui invitat dintre EMERICH IMRE, MIRCEA BANICIU, DUCU BERTZI şi MIRCEA VINTILĂ.
Dan PASCARU