Listele cu jurişti şi persoane cu o reputaţie bună din rândul cărora, prin tragere la sorţi, vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor fi înaintate vineri – 3 octombrie spre avizare Autorităţii Electorale Permanente.
După obţinerea avizului, listele de propuneri vor fi înaintate Tribunalului Suceava, care în data de 23 octombrie va proceda la desemnarea prin tragere la sorţi a persoanelor care vor îndeplini funcţiile de preşedinte şi locţiitor al birourilor electorale ale secţiilor de votare.
Pe cele două liste au fost înscrise 1.445 persoane, necesarul pentru cele 553 secţii de votare din judeţ fiind de 1.106 persoane.
Primarii sunt obligaţi ca până vineri – 3 octombrie să aducă la cunoştinţă publică delimitarea, numerotarea şi localurile secţiilor de votare.
Dan PASCARU