Mediator autorizat drd. Constantin Mihalescu
vicepreşedinte filiala Suceava a Camerei Mediatorilor din România
3.Conflict şi intervenţie
Despre tipuri de conflicte şi intervenţii posibile în aplanarea sau stingerea acestora s-au făcut clasificări şi s-au scris biblioteci întregi. În lucrarea „Filosofia medierii”, autorul Zeno Daniel Şustac identifică următoarele tipuri de conflicte: conflicte organizaţionale, conflicte sociale, conflicte de muncă, conflicte de interese, conflicte ideologice, conflicte diplomatice, conflicte armate, conflicte internaţionale, conflicte biologice, conflicte culturale, conflicte familiare, conflicte financiare[1]. Autoarea Diana-Ionela Ancheş[2] în lucrarea „Medierea în viaţa social-politică”, invocând literatura de specialitate[3] care, a conturat opinia că, în fapt, „conflictele apar în momentul recunoaşterii intereselor şi valorilor divergente ori incompatibile”, consideră că, raportat la această caracteristică „se pot distinge trei tipuri de conflict: conflictul de conţinut, conflictul de relaţie şi conflictul mixt ( de conţinut şi de relaţie)”. Autorii români cum ar fi: Ştefan Boncu[4], E. A. Botezat, E. M. Dobrescu, M. Tomescu,[5], au dezvoltat în lucrările lor această problematic a conflictului.
În lucrarea „Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor (ADR)”, autorii Zeno Daniel Şustac şi Claudiu Ignat au propus o clasificare a conflictelor după criteriul efortului alocat în vederea stingerii sau atenuării lor.
Scopul acestei lucrări nu este însă de a arăta care din aceste clasificări sunt mai bune sau mai puţin bune. Pentru a fi în acord cu tema lucrării am preluat clasificarea clasică şi intervenţia posibilă realizată de un mediator făcută de Christopher W. Moore [6]în lucrarea sa „The mediation Process”.
Conflictele de valori sunt cauzate de:
– criterii diferite de evaluare a ideilor sau a comportamentului;
– scopuri valoroase exclisiv din punct de vedere intrinsec;
– feluri diferite de a trăi, ideologii sau religii.
Intervenţii posibile legate de conflictele de valori:
– evitarea definirii problemei în termeni de valoare;
– permiterea părţilor să se pună de acord şi să nu fie de acord;
– crearea de sfere de influenţă în care un set de valori este dominant;
– căutarea scopurilor super-ordonate pe care toate părţile le împărtăşesc.
Conflictele relaţionale sunt cauzate de:
– emoţiile puternice;
– percepţiile greşite sau stereotipurile;
– comunicarea proastă sau lipsa totală a comunicării;
– comportamentul negativ repetat.
Intervenţiile posibile pentru restabilirea relaţiilor
– controlarea exprimării emoţiilor prin proceduri, reguli de bază, întâlniri premergătoare etc.
– promovarea exprimării emoţiilor legitimând sentimentele şi oferind un proces;
– clarificarea percepţiilor şi construirea de percepţii pozitive;
– îmbunătăţirea calităţii şi cantităţii comunicării;
– blocarea comportamentului negativ repetat prin schimbarea structurii;
– încurajarea atitudinilor pozitive de rezolvare a problemelor.
Conflictele legate de date sunt cauzate de:
– lipsa informaţiilor;
– neinformarea;
– punctele de vedere diferite referitoare la ce este relevant;
– procedurile diferite de evaluare.
Intervenţiile posibile pentru date:
– ajungerea la un acord cu privire la care date sunt mai importante;
– punerea de acord cu procesul de colectare a datelor;
– dezvoltarea criteriilor comune pentru evaluarea datelor;
– folosirea de experţi pentru a câştiga o altă opinie sau pentru a ieşi din impas.
Conflictele de interese sunt cauzate de:
– perceperea supraevaluată a intereselor actuale;
– interesele procedurale;
– interesele psihologice.
Intervenţii posibile bazate pe interese:
– concentrarea pe interese şi nu pe poziţii;
– căutarea de standarde obiective şi criterii pentru îndrumarea dezvoltării soluţiei;
– dezvoltarea soluţiilor integrative care se adresează nevoilor tuturor părţilor;
– căutarea modurilor de a se extinde opţiunile sau resursele;
– dezvoltarea compromisurilor pentru a satisface interese de diferite puteri.
Conflictele structurale sunt cauzate de:
– prototipuri distructive de comportament sau interacţiune;
– controlul inegal, proprietatea, sau distribuirea resurselor;
– puterea inegală şi autoritatea;
– factorii geografici, fizici sau de mediu care împiedică cooperarea;
– constrângeri temporale.
Intervenţiile structurale posibile:
– definim clar şi schimbăm rolurile;
– înlocuirea prototipurilor de comportament distructiv;
– redistribuirea proprietăţii sau controlul resurselor;
– stabilirea unui proces corect şi acceptabil reciproc de luare a deciziilor;
– schmbarea procesului de negociere din tocmire poziţională în tocmire bazată pe interese
– modificarea mijloacelor de influenţă folosite de părţi folosind mai multă convingere;
– schimbarea relaţiei fizice şi de mediu a părţilor prin apropiere sau depărtare;
– modificarea presiunilor exterioare asupra părţilor;
– schimbarea constrângerilor temporale o anumită perioadă de timp.
Christopher W. Moore , concluzionează în lucrarea mai sus citată că „ dacă efectul dorit nu este obţinut, intervenientul poate respinge abordarea specifică ca fiind ineficientă şi poate încerca alta. Dacă mai multe intervenţii bazate pe o teorie nu funcţionează, intervenientul poate trece la altă teorie şi poate începe testarea încercare-eroare din nou. Ciclul de construire şi testare a ipotezelor este procesul de bază pentru intervenţie şi pentru rezolvarea conflictului.”
Este recomandabil aşadar, ca în cazul oricăruia dintre tipurile de conflicte enunţate să se încerce împăcarea părţilor cunoscându-se faptul că, nu întotdeauna, manifestările exterioare nu coincid cu voinţa lor interioară. Indiferent de situaţie, mediatorul trebuie să intuiască tipul de conflict în vederea ajungerii părţilor la o înţelegere reciproc avantajoasă şi acceptabilă pentru părţile implicate în respectivul conflict.
[1] Zeno Daniel Şuştac,, „ Filosofia medierii”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p.24.
[2] Diana-Ionela Ancheş, „Medierea în viaţa social-politică”, Ed. Universitară, Bucureşti, 2010, p.21.
[3] A.Kruse, Third-party roles in conflict management. Training and Development, 49, 5, 1995, p.74-77.
[4] Ştefan Boncu, Negocierea şi Medierea, Perspective psihologice, Institutul European, Iaşi, 2006, p. 26
[5] E. M. Dobrescu, M. Tomescu, Dicţionar de comunicare, negociere şi mediere , ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, op. cit., p. 37
[6] Christopher W. Moore , „The mediation Process”, p.70
