Pompieri militari din municipiul Fălticeni au intervenit ieri, in jurul orei 19.30, cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un stog de fân dintr-o gospodărie situată în localitatea Baia.
“La sosirea echipajului, comandantul acestuia a constatat pericolul de propagare a incendiului atât la o casă de locuit, cât şi la un autovehicul Mercedes Sprinter parcat în imediata vecinătate.
Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, operaţiunile de stingere finalizându-se la ora 22:50.
Cauza probabilă de producere a incendiului este neglijenţa unui fumător”, se precizează in comunicatul de presă ISU Suceava.
Pompierii militari au salvat atât casa de locuit cât şi autovehiculul de transport, pagubele rezultate în urma incendiului fiind minime -au ars 5 tone de fân.
Sorin NICA