Primarul Gheorghe Cătălin Coman şi managerul Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Morariu, s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni, la Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, cu ministrul Nicolae Bănicioiu şi secretarul de stat Alin Tucmeanu, pentru discutarea unor urgenţe legate de activitatea spitalului şi continuarea lucrărilor la noua clădire a unităţii medicale.
O prioritate imediată o reprezintă înfiinţarea Compartimentului Primiri Urgenţe (CPU) în cadrul Spitalului Municipal Fălticeni. Cu ocazia întâlnirii de la Ministerul Sănătăţii a fost depusă documentaţia necesară şi a fost primită confirmarea privind obţinerea în regim de urgenţă a avizului de înfiinţare a respectivului compartiment.
„Este o cerinţă pe care Spitalul Municipal Fălticeni o va îndeplini chiar înainte de finalizarea noului spital. Investiţia a fost aprobată la sfârşitul lunii septembrie de Consiliul Local Fălticeni şi va fi finanţată integral din fondurile bugetului local. Avem şi confirmarea ministrului Nicolae Bănicioiu că vom obţine avizul de înfiinţare în regim de urgenţă. Este important ca acest compartiment să existe pentru urgenţele care apar şi pot primi o atenţie sporită din partea personalului medical, în folosul tuturor pacienţilor din zona Fălticeni şi nu numai.”
La întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii a fost evaluat şi stadiul lucrărilor de construcţie la noul spital din Fălticeni şi posibilităţile de suplimentare a fondurilor pentru ultima parte a anului 2014.
„Domnul ministru Nicolae Bănicioiu a confirmat efectuarea ultimei plăţi către constructor, din cei 5 milioane de lei alocaţi pentru anul 2014. De la nivelul Consiliului Judeţean Suceava şi al Instituţiei Prefectului Suceava au fost iniţiate două proiecte de hotărâre pentru suplimentarea fondurilor alocate în acest an. Cele două proiecte au fost depuse la Ministerul Sănătăţii la sfârşitul lunii august şi se vor regăsi pe agenda Guvernului României. Aceste proiecte sunt susţinute de documentaţia pe care am depus-o acum, împreună cu managerul spitalului, pentru fundamentarea lucrărilor care trebuie efectuate în această toamnă: definitivarea alimentării cu energie electrică, montarea centralelor şi a instalaţiilor de încălzire, care, corelate cu realizarea termosistemul exterior, montarea tâmplăriei şi finalizarea teraselor, vor facilita constructorului continuarea lucrărilor în interior pe perioada sezonului rece. Domnul ministru Bănicioiu ne-a confirmat că are acceptul primului ministru Victor Ponta pentru suplimentarea fondurilor alocate în anul 2014. În aceste condiţii putem realiza încă din acest an peste 90% din investiţia în noul spital de la Fălticeni.”
În paralel s-a discutat şi aspectul achiziţionării dotărilor pentru noul spital. Acestea ar trebui să ajungă la Fălticeni pe măsură ce vor fi finalizate corpurile clădirii.
„Dotările noului spital vor fi de ultimă generaţie. Ministrul Sănătăţii ne-a asigurat că vom primi fondurile pentru dotări. Există posibilitatea să avem dotări intrate în noul spital chiar din acest an, pe măsură ce corpurile de clădire vor fi finalizate. Avem licitaţia încheiată şi un acord cadru cu firmele câştigătoare pentru asigurarea dotărilor”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Alexandru Săvescu
purtător de cuvânt al Primăriei Fălticeni
Direcţia Generală Administraţie şi Ordine Publică