Ieri, 21.10.2014, la ora 11.00, agenţii Postului de poliţie Mălini au fost sesizaţi că o femeie de 77 ani, din localitate, a fost victima unei infracțiuni de viol.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 21.10.2014, în jurul orei 02.00, în timp ce victima se afla la domiciliul său, unde locuieşte singură, o persoană de sex masculin a forţat uşa de la intrare și prin ameninţări şi acte de violenţă a forţat-o să întreţină raporturi sexuale.
În urma activităţilor investigative şi de cercetare desfăşurate de polițiști, a fost identificat autorul faptei ca fiind un localnic de 35 de ani, care a recunoscut fapta, motivând că a comis-o, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”viol” şi ”violare de domiciliu”, urmând ca la 22.10.2014 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.
Sorin NICA