Sucevenii pot scoate bani din recuperarea aparatelor defecte, a sticlelor și hârtiilor.
De astăzi este funcțional în parcarea Shopping City, sistemul de preluare a deșeurilor pus la punct de Green Group și Carrefour România pentru PET –uri, doze de aluminiu, recipiente de sticlă, echipamente electrice și electronice uzate, baterii, hârtie, carton, folii de plastic, recipiente de polistiren și ambalaje de plastic.
Cei care aduc aceste deșeuri vor primi vouchere de cumpărături valabile în hipermarketul Carrefour.
Pentru un frigider consumatorii vor primi un bon de până la 80 lei, în funcție de greutate, valoarea unui PET este de 5 bani, doza de aluminiu valorează 3 bani, un kilogram de hîrtie sau carton 15 bani, iar o sticlă 1 ban.
Co-fondatorul Green Grup, CONSTANTIN DAMOV, a declarat că acesta este al 10 –lea punct deschis la nivel național, pînă la sfîrșitul anului fiind prevăzute a apărea 27 de stații de preluare.
“Materialele sunt separate în interior automat, pe calități și se obțin fracții pure care merg direct la reciclare.
Cetățeanul vine plin cu deșeuri de acasă, pleacă înapoi cu produse de la magazine, el devine un furnizor al industriei de reciclare și nu se mai apelează la faze intermediare.
El este recompensat cu un voucher care se poate folosi la cumpărături, valabil numai o zi.
Banii se pot dona pentru activități sociale, unul dintre parteneri este HOSPICE CASA SPERANȚEI, un ONG care a creat 2 spitale la București și Brașov pentru tratarea copiilor bolnavi de cancer în fază terminală”.
La evenimentul de astăzi au fost prezenți prefectul FLORIN SINESCU, președintele CJ CĂTĂLIN NECHIFOR și deputatul PSD OVIDIU IANE.
“Subiectul deșeuri a apărut din prima secundă a existenței, cred că și Adam cu Eva au avut un prim deșeu – un cotor de măr.
Știți cum e vorba aia Ascunzi gunoiul sub preș, sigur natura nu are preș, gunoiul trebuie undeva reciclat…
Ceea ce facem astăzi la Suceava înseamnă o campanie de conștientizare și faptul că se oferă o valoare materială va putea să ne ajute în viitorul apropiat.
Toți ne dorim o Românie mai curată, o Românie ca în afară, o Românie în care să nu mai găsim deșeuri împrăștiate în natură” a ținut să spună NECHIFOR.
La rândul său, FLORIN SINESCU a precizat că “reciclarea are impact asupra mediului și un impact economic, o valoare se întoarce în circuitul economic.
Este important să separăm ceea ce este biodegradabil ce ceea ce poate fi recuperabil, este important ca suceveanul să beneficieze de acel voucher.
Este important să promovăm și o campanie în rândul tinerilor, a elevilor, astfel încât aceste lucruri să le regăsim și în celelalte hipermarketuri.
În acest moment România reciclează doar 1 % din ceea ce înseamnă deșeuri, cred că sucevenii vor aprecia această oportunitate de a scăpa de unele deșeuri”.
Dan PASCARU